Sorting by

×

Ar putea fi o imagine cu text Evenimentul promovat de Organizația Studenților în Drept, are scopul de a analiza parcursul profesional al unor mari personalități ale țării.

Tocmai de aceea, invitatul din data de 10 decembrie 2021, este domnul Traian Berbeceanu, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din Alba Iulia. În ciuda carierei de succes, domnul Traian Berbeceanu a ocupat, inițial, postul de profesor de fizică și discipline de specialitate. Astfel, orice student care încă nu știe ce vrea să devină, poate alege să participe la acest eveniment pentru a vedea un veritabil exemplu în ceea ce înseamnă iubirea față de profesia pe care o urmezi.

Proiectul se va desfășura în format hibrid: fizic, în Amf. A. Ionașcu din cadrul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai și online, pe platforma Google Meet. Esențial de reținut, este faptul că prezența în mod fizic este condiționată de deținerea Certificatului Verde, iar locurile sunt limitate.

De asemenea, înscrierea se realizează prin intermediul formularului aferent. Toți studenții doritori sunt invitați să participe activ începând cu ora 17:00.