Aspecte introductive
Educația este una dintre cele mai importante laturi ale existenței umane. Indiferent că vorbim despre educația făcută în școli, acasă sau chiar cea oferită în mod pasiv de societate, relevanța educației este majoră. Daca am privi ființa umană ca pe o casă, atunci educația este fundația pe care aceasta se construiește. O fundație bună, clădită din materiale calitative, poate să reziste zeci de ani, pe când una realizată din materiale și prin tehnici slabe nu poate să-și îndeplinească scopul. Prin această lucrare, doresc să subliniez importanța dreptului la învățătură prin deschiderea unei discuții despre sistemul educațional din țara noastră, dar și despre educație în general.
Corpul lucrării
În Constituția României, acest drept este regăsit în articolul 32 al actului. Dar în opinia mea, când discutăm despre educația din țara noastră, cele mai importante reglementări se găsesc de fapt în cadrul Legii numărul 1/2011, Legea educației naționale. Această lege asigură cadrul pentru exercitarea dreptului constituțional la învățătură și este baza sistemului nostru de învățământ.
În această lucrare doresc să analizez în special articolul 2 al acestei legi. În conținutul său, articolul ne arată ideile de bază după care funcționează sistemul educațional. Din păcate, constatăm ca multe dintre aceste principii nu sunt mereu respectate, lucru care duce la o erodare a educației pe care o primesc românii. Cu cât aceste idei pe care este bazat sistemul nu sunt respectate, pe atât are de suferit țara noastră în sine, având în vedere că prin educație de fapt statul își creează viitorul.
Primul alineat al articolului 2 este: ” (1) Legea are ca viziune promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competente și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate.” Acest prim alineat de fapt reprezintă scopul educației românești, am putea spune chiar ”destinația sa”. Dar, din păcate, lege are doar ca viziune promovarea unui învățământ orientat în acele moduri, neasigurând utilizarea lor. Să luam ca exemplu creativitatea. Deși în societatea actuală creativitatea este clar o trăsătură indispensabilă, toate ideile noi care împing lumea spre un viitor mai bun fiind de fapt născute din creativitate, în sistemul educațional românesc ea nu este apreciată. Sistemul nostru răsplătește de fapt reproducerea, proces care este opus în totalitate procesului de creație. Elevului român i se pun în față texte și modele pe care este încurajat să le copieze și memoreze cât mai bine, uneori chiar fără sa le treacă prin filtrul gândirii sale. La examenul de bacalaureat, cele mai mari punctaje la subiectul III, în care trebuie să compui un eseu, sunt obținute de lucrările care sunt cele mai similare cu modelele de eseu din cărțile aprobate de Ministerul Educației Naționale. Un asemenea subiect ar trebui să ceară rezolvări cât mai creative și interpretări unice ale operelor propuse pentru studiu. Din cele 30 de puncte pe care poate să le obțină un elev la acest subiect, pentru abilitățile de analiză și argumentare elevul primește doar 3 puncte.[1] În articol este de asemenea enunțat faptul că învățământul este orientat spre dezvoltarea unor competențe și abilități de utilitate directă în profesie și societate. Majoritatea abilităților necesare în exercitarea unui număr ridicat de profesii nu sunt deprinse în cadrul învățământului de stat, ci în cadrul facultăților sau al școlilor profesionale. Să spunem ca în cadrul celor zece clase obligatorii impuse în România dobândești competențe de utilitate directă în profesie ar fi fals.
Al doilea alineat al articolului ne vorbește despre formarea structurii mentale românești în concordanță cu valorile actuale ale comunității internaționale : ” (2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu noile cerințe, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării, și de generare sustenabilă a unei resurse umane naționale înalt competitive, capabilă să funcționeze eficient în societatea actuală și viitoare.” Singurele informații pe care le primesc elevii români despre Uniunea Europeană sunt numărul de state membre și anul aderării României. Valori europene precum libertatea, respectarea drepturilor omului, egalitatea și demnitatea umană sunt valori care stau la baza oricărei societăți moderne. Deși apartenența țării noastre la U.E. este evidentă în societatea actuală, în cadrul învățământului de stat elevii sunt lăsați să descopere ”pe cont propriu” modul în care funcționează sistemul european. Educația își propune generarea unei resurse umane cu competențe înalte, dar putem pune sub semnul întrebării modul în care sistemul național susține această idee. În alte state, cei mai buni elevi sunt privilegiați și susținuți în mod direct de către stat. Statul român oferă mai multe categorii de burse elevilor săi, dar sumele date de multe ori nu sunt destul de mari pentru susținerea unei educații în mod corespunzător. România are mii de elevi eminenți [2], dar mulți dintre ei învață în condiții precare[3]. Un stat care are pretenția formării unei resurse umane înalt competente trebuie să ofere condițiile necesare pentru formarea acesteia. Sistemele moderne, care oferă un grad ridicat de confort studenților, sunt vizibil mai eficiente. Un exemplu la nivel european este Franța. Tindem să vedem doar rezultatele excepționale pe care le are sistemul de învățământ francez, fiind unul dintre cele mai bune la nivel mondial, dar omitem să menționăm suportul incredibil pe care îl oferă Franța elevilor și studenților săi. De la transport gratis până la mâncare[4], tinerilor francezi nu doar li se cere să exceleze, ci li se și oferă posibilitatea să o facă. Modul în care sunt tratați tinerii educați din țara noastră a adus la crearea unui fenomen numit ”brain-drain”. Acest fenomen este de fapt un mod sofisticat de a prezenta o problemă tipic românească: plecarea tinerilor în alte țări. Din ce în ce mai mulți tineri aleg să plece din țară în căutarea unor condiții mai bune. Consecințele nefaste ale acestei practici încep să se simtă în societate, populația tânără începând să scadă în mod constant în ultimii ani. Ideea de oameni ”școliți afară” este una nobilă, dar momentul în care tinerii aleg să nu se mai întoarcă în țară niciodată este unul tragic pentru România. Statul nostru pierde tineri care ar putea să ducă în mod clar la crearea unui viitor mai bun din cauza faptului că nu este în stare să ofere șanse acestor tineri.
Ultima idee pe care doresc să o analizez în această lucrare este enunțat în cadrul alineatului (7) al articolului 2: ”(7) În România învățământul constituie prioritate națională.” Această propoziție este în opinia mea cea mai importantă parte din toată legea. Prin aceste șase cuvinte, statul român își asumă responsabilitatea de a prioritiza educația țării noastre. România promite să-și respecte acest angajament prin alocarea a unui procent de 6% din PIB, articolul 8 al legii numărul 1/2011 statuând acest fapt. Dacă privim statistica oferită de Eurostat[5], am putea remarca ”optimismul” promisiunii pe care o face legea românească, având în vedere procentul de 3,6% din PIB care a fost acordat învățământului de fapt în anul 2019. Acest an nu a fost o excepție având în vedere că în anii trecuți au fost alocate procente chiar mai mici: 2015- 2,1% din PIB , 2016- 2,85% din PIB, 2017- 2,86% din PIB, și 2018- 3,1% din PIB. România se află pe locul 26 în clasamentul celor 27 de țări membre UE când vine vorba de procentul din PIB alocat educației. În ultimii 25 de ani, statele membre UE au cheltuit pentru educație lor între 4,7% – 5,1 %[6] din PIB, educația fiind chiar a patra cea mai mare cheltuiala a statelor din Uniunea Europeană. România nu a atins niciodată media europeană. Dacă luam în considerare o posibilă creștere anuală cu 0,3% a procentului alocat din PIB educației, în circa 5 ani, România o sa ajungă la media europeană, în cazul în care aceasta din urmă stagnează. Este ridicol să numim educația o prioritate națională atâta timp cât nu reușim nici măcar să respectăm procentul impus de lege.
Concluzii
În această lucrare am atins doar câteva dintre articolele legii educației.[7] Această lege are 361 de articole la care se fac modificări în mod regulat. Prin acest act se dorește construirea cadrului prin care dreptul la învățătură, unul dintre cele mai importante drepturi, ar trebui să fie exercitat și respectat. Revin la comparația pe care am făcut-o în începutul lucrării: educația este pentru ființa umană asemenea fundației pentru o casă. Avem mii de studii și lucrări, printre care și această lucrare, care încearcă să demonstreze că ”fundația” pe care ”construim” mințile tinerilor români este una șubredă.
Un proverb din religia de origine persană baha’i ne spune că ”Omul trebuie privit ca o peșteră cu comori, ale cărei prețuri pot să iasă la suprafață cu ajutorul educației.”. Educația nu trebuie privită ca un proces obligatoriu și istovitor, ci ca pe o oportunitate de a atinge noi limite ale umanității. Faptul că statele lumii recunosc dreptul la învățătură și oferă posibilitatea de a primi o educație, a cârei calități variază de la stat la stat, este un lucru nobil. Odată cu implementarea sistemelor de educație obligatorii în secolul al XIX-lea, omenirea a intrat într-o adevărată era a descoperirilor tehnologice. Dacă dorim să menținem gradul constant de evoluție al colectivului uman trebuie să continuăm protejarea și promovarea dreptului la învățătură. Educația și evoluția sunt ”surori”.
Propuneri de lege ferenda
În România, se pot face multe propuneri pentru îmbunătățirea sistemului educațional. În această parte a lucrării urmează să menționez doar câteva, mai exact pe cele pe care le consider prioritare.
O primă propunere ar fi schimbarea sistemului de notare. În sistemul românesc, notele au o importanță majoră, având în vedere faptul că de multe ori media elevului contează pentru trecerea în etapa următoarea a sistemului de învățământ. Așadar, consider ca este de dorit să avem un sistem de notare care să reprezinte cu precizie mai mare nivelul elevului. Sistemul francez instituie un sistem de note care începe la 1 și se termină la 20. Nota maximă este practic 16, notele 17, 18 , 19 și 20 fiind de fapt date doar în cazurile în care elevul depășește așteptările. Într-un sistem în care fiecare sutime contează pentru admiterea la facultate sau liceu, existența unui sistem de notare cu mai multe calificative ar oferi șansa elevilor cu adevărat buni să se distingă. Introducerea unui sistem asemănător cu cel francez este de dorit.
A doua propunere pe care o aduc este adoptarea unei legi prin care se impune introducerea unei platforme naționale prin care profesorii și elevii ar putea să-și ofere calificative și recenzii. Evidența acestor recenzii și calificative ar fi una publică. Unele universități deja au implementat un asemenea sistem, dar momentan este posibilă doar recenzia profesorilor de către studenți. Consider că și elevi ar avea de câștigat daca ar avea la dispoziție recenzii făcute de profesori, ei având posibilitatea să-și aprecieze mai bine competențele. De asemenea, părinții ar avea acces la pagina aferentă fiecărui elev, pagină prin care ar avea o evidență a tuturor notelor, recenziilor și absențelor copilului. Într-un asemenea sistem, am putea avea chiar medii și ”rating-uri” ale unităților de învățământ. Nivelul unei instituții este direct proporțional cu cel al membrilor săi. Astfel, în momentul în care elevii își aleg o nouă instituție de învățământ, ar exista posibilitatea de a face o alegerea bazată pe recenzii reale, nu doar pe renumele instituției. Un asemenea sistem ar fi ”o invitație spre excelență” pentru elevi, profesori și instituții. Profesorii și elevii cu cele mai mari rating-uri ar putea primi burse care să le răsplătească eforturile. De asemenea am luat în calcul posibilitatea unor recenzii false. Pentru a combate recenziile false, fiecare utilizator al platformei ar avea posibilitatea să conteste o anumită recenzie acordată, calitatea acesteia urmând să fie verificată de inspectoratele școlare județene. În cazul în care se descoperă recenzii false, emitentul acestora o sa fie penalizat, indiferent de poziția pe care o ocupă în sistemul educațional. Implementarea unei asemenea platforme ar putea să fie revoluționară, ea oferind sistemului educațional românesc un nivel ridicat de transparență, calitate de care avem în mod clar nevoie.
Însă, probabil că cea mai mare problemă a sistemului este de fapt nerespectarea articolului 8 al legii numărul 1/2011, care prevede: Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv.”. Este ineficient să propunem o mărire a acestui procent alocat educației, deoarece procentul impus de lege nu a fost atribuit niciodată, așa că nu s-a demonstrat că 6% la sută este un procent prea mic. Din păcate, respectarea acestei legi trebuie făcută de aleșii noștri. Așadar, propun suspendarea alineatului (7) al articolului 2 din legea nr. 1/2011, până în momentul în care procentul de 6% o să fie atins. În opinia mea, în această situație nu vorbim doar despre o încălcare a legii, ci chiar de o încălcare a dreptului constituțional la învățătură. Sperăm că într-o zi, învățământul o sa fie tratat ca o prioritate națională, nu doar numit în acest mod. Până atunci, revenind la întrebarea adresată în titlul lucrării mele, putem numi dreptul la învățătură ”parțial absent” în societatea românească.
[1] https://www.edupedu.ro/baremul-de-la-limba-romana-bacalaureat-2021/
[2] https://www.wall-street.ro/slideshow/Careers/130300/top-domenii-olimpiade-elevi.html?full#gref
[3] https://stirileprotv.ro/stiri/inspectorul-pro/conditiile-de-cosmar-in-care-stau-elevii-in-internate-olimpicii-au-luat-paduchi.html
[4] https://ziare.com/europa/franta/studentii-din-franta-primesc-un-meniu-complet-la-un-euro-ajutor-in-pandemie-1662148
[5] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Government_expenditure_on_education#Expenditure_on_.27education.27
[6] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Government_expenditure_on_education#Expenditure_on_.27education.27
[7] https://edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2021/LEN_2011_actualizata_2021.pdf