Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a aflat contestația formulată de condamnata A., deoarece Curtea de Apel Constanța, prin decizia pe care a pronunțat-o, a omis să precizeze calitatea inculpatei de complice la infracțiunea de evaziune fiscală. Deși în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9, alin. (1), lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, condamnarea în forma autoratului și nu în forma complicității, nu face necesară formularea unei contestații la executare – instrument jurisdicțional de rezolvare a unor incidente intervenite pe parcursul executării hotărârii judecătorești.
Contestația la executare a unei hotărâri penale nu îmbracă forma unei căi de atac, întrucât aceasta este un mijloc procesual sau un remediu procesual prin care se înlătură orice nelămurire sau prin care se împiedică efectiv executarea.[1] Prin raportare la cazul dedus judecății noastre, o eroare materială strecurată cu ocazia redactării minutei hotărârii instanței de apel, nu denotă un motiv temeinic pentru contestarea unei hotărâri. Dat fiind faptul că instanța, în calea de atac, a îndreptat respectiva eroare materială, Înalta Curte a considerat că aspectul invocat de condamnata A. nu este circumscris invocării dispozițiilor art. 598, alin. (1), lit. c) din Codul de procedură penală. Nu a fost invocată grațierea, prescripția, amnistia, nu s-a ivit nicio nelămurire privitoare la hotărâre, nu s-a îndreptat executarea împotriva altei persoane decât cea prevăzută prin decizia de condamnare ori să fi fost pusă în executare o decizie care nu era definitivă.
Instanța Supremă a respins, prin urmare, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea condamnată A., împotriva sentinței penale a Curții de Apel, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. (Decizia penală nr. 98/2021 din data de 5 februarie 2021, regăsită și pe www.scj.ro).
Așadar, contestația la executare nu presupune modificarea hotărârilor judecătorești rămase definitive, ci o lămurire care vizează limitele în care hotărârea se execută. Motivul condamnatei A. nu constituie unul dintre cazurile prevăzute de lege și nici nu afectează valabilitatea deciziei penale și a principiilor aplicate, lucru care s-a urmărit de altfel prin formularea unei cereri de contestație la executare.
[1] Carmen-Silvia Paraschiv, Fișe de procedură penală pentru admiterea în magistratură și avocatură, Ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București, 2019, p. 699.