Introducere

Deși problematica drepturilor femeilor a fost în nenumărate rânduri discutată și reglementată, consider că încă nu putem vorbi despre o reală respectare a acestora. Din păcate, există zone ale lumii unde drepturile femeilor încă sunt grav încălcate. În multe societăți nu se respectă egalitatea în drepturi dintre femei și bărbați, fapt motivat de religiile și tradițiile respectivelor comunități.

În România, au fost adoptate numeroase măsuri legislative în privința combaterii discriminării femeilor însă, nu putem vorbi în fapt despre o respectare în totalitate a acestora. Încălcarea drepturilor femeilor și violența domestică sunt  fenomene care sunt clar în strânsă legătură din cauza faptului că victimele sunt în mod disproporționat reprezentate de femei, violența domestică fiind un mod de controlare a acestora.

Scurt istoric

Drepturile femeilor și promovarea acestora încep să se manifeste la începutul secolului XIX și iau amploare în secolul XX prin diverse mișcări și idei feministe. În acest context, încep să se contureze drepturilor femeilor prin emiterea de acte legislative care le conferă femeilor, treptat, drepturi și libertăți.

În România, prima mișcare care a luptat pentru drepturile femeilor nu a fost una amplă întrucât a cuprins femei de rang înalt care aveau acces la cultura vestică. Această mișcare a fost un răspuns la Codul Civil din 1865 care a plasat femeile într-un regim asemănător cu cel al copiilor și persoanelor cu diferite incapacitatii mintale.[1]

În perioada interbelică situația juridică a femeilor s-a îmbunătățit, iar în anul 1929 au dobândit dreptul de vot în cadrul alegerilor locale, urmând ca dreptul de vot universal, indiferent de sex, să fie garantat de către Constituție in anul 1946.

În perioada comunistă, emanciparea femeii a fost legată de munca productivă desfășurată de aceasta, dar și de rolul reproductiv al femeii, aceasta  dobândind astfel un dublu rol, fapt care a dus mai degrabă la o limitare a emencipării femeii. Pe plan profesional cele două sexe erau pe picior de egalitate, însă pe plan familial, femeii îi reveneau în totalitate obligățiile casnice.[2]

În anul 1966, dreptul femeilor de a decide asupra corpului lor a fost  grav încălcat, prin Decretul nr.770/1966[3] fiind incriminat avortul. Punerea în aplicare a acestui act legislativ a generat numeroase victime în rândul femeilor care au recurs la diferite metode periculoase de întrerupere a sarcinii.

După anul 1990, egalitatea de gen este clar conturată de către Constituție și de diferitele legi adoptate în acest sens.

Fenomenul violenței domestice

Violența domestică reprezintă fenomenul prin care o persoană încearcă să își controleze partenerul prin diferite metode abuzive, victima suferind traume de ordin fizic sau psihic.Victimele violenței în familie dezvoltă o atitudine de excluziune socială, iar formarea unor relații solide de ajutor social este grav afectată.[4]

Un impediment important în combaterea acestui fenomen este poziția societății noastre care nu acordă o importanță deosebită violenței în familie, deseori victima fiind blamată pentru abuzul respectiv.

Pentru prevenirea violenței domestice este important că victimele să își cunoască cu adevărat drepturile și să fie informate cu privire la mecanismele instituțiilor statului existente de ajutor judiciar, social, psihologic, care să fie adaptate fiecărui caz în parte.

Violența domestică poate fi experimentată de către orice individ, însă acest fenomen afectează în mod disproporționat femeile, fiind esențială implementarea de măsuri de protecție a acestora și în același timp de promovare a drepturilor acestora.

Din păcate, contextul pandemic a avut ca rezultat o creștere semnificativă a cazurilor de violență în familie astfel, un studiu realizat de către medicii de la Universitatea de Medicină ” Carol Davila” și din 4 spitale din București a scos în lumina faptul că în cele 3 luni de stare de urgență, a crescut de aproximativ 4 ori numărul de politraumatisme determinate de agresiuni fizice provenite în urma violenței domestice.[5]

Legislația în vigoare

Cadrul legal aplicabil în România este reprezentat de Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, act normativ care, începând cu anul 2015 până în anul 2020 a suferit modificări și completări anuale.

În sensul Legii 217/2003, art. 3 violenţa domestică este definită ca fiind orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima[6].

Potrivit art. 4 din lege, violența domestică are mai multe forme, respectiv: violența verbală, psihologică,  fizică, sexuală, economică, socială, spirituală și cibernetică.

În cadrul actului normativ sunt reglementate obligațiile instituțiilor statului cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, serviciile sociale pentru combaterea violenței în familie, ordinul de protecție provizoriu, ordinul de protecție, intervenţia de urgenţă precum și finanţarea în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice.

Menționez faptul că, prin Legea 174/2020 privind modificarea și completarea Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice au fost reglementate aspecte importante, imperios necesare combaterii fenomenului violenței domestice, esențială pentru o protecție adecvată a victimelor acestei infracțiuni fiind reglementarea măsurii de emitere a ordinului de protecție provizoriu.

Un alt aspect important, respectiv majorarea pedepsei încălcării ordinului de protecție cu închisoare de la 1 luna până la 1 an închisoare de la 6 luni la 5 ani,  reflectând cu adevărat pericolul social al acestei infracțiuni, a fost reglementat prin Legea 183/2020 privind modificarea Legii nr. 217/2003 <LLNK 12003   217 13 2;1   0 18> pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Până la apariția Legii 183/2020, pedeapsa încălcării ordinului de protecție era închisoarea de la 1 luna până la 1 an, creând clare probleme în protejarea adecvată a victimei. Încălcarea ordinului de restricție reflectă într-un mod clar săvârșirea unei noi fapte ilicite, însă pedeapsa prevăzută pentru comportamentul insistent al agresorului era infimă în comparație cu pedeapsa prevăzută privind infracțiunea individuală care a dus la emiterea ordinului de protecție. [7]

Tratate internaționale

Dat fiind faptul că, prin respectarea drepturilor omului, implicit înțelegem și  respectarea egalității de gen, tratatele internaționale privind drepturile omului aduc o prima idee asupra respectării drepturilor femeilor pe plan internațional.

Carta ONU, a creat calea spre construirea unui sistem internațional de protecție a drepturilor omului. În Preambului Cartei se menționează explicit faptul că popoarele prezente își “reafirmă credință în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei umane, în drepturile egale între bărbați și femei”. Prin aderarea la acest tratat, membrii ONU s-au obligat la respectarea tratatului prin adoptarea unor acțiuni pentru realizarea scopurilor urmărite[8].

Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată la 10 decembrie 1948, marchează începerea unei noi etape în domeniul respectării drepturilor omului urmărind stabilirea unor concepții universale în acest domeniu, enunțând faptul că drepturile omului sunt universale și inalienabile. Această declarație nu este un tratat internațional deci nu generează drepturi și obligații juridice. În schimb, a dobândit o importantă deosebită în cadrul internațional datorită importantei problemelor pe care aceasta le cuprinde.

Constituția României prin art.20 alin. (1) așază Declarația Universală a Drepturilor Omului, alături de celelalte tratate internaționale care enunță principiul respectării drepturilor omului „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.[9]

În privința prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor, Convenția de la Istanbul a conturat în mod clar necesitatea combaterii acestui fenomen. Adoptată de Comitetul de Miniștrii ai Consiliul Europei în anul 2011 și ratificată de către România în anul 2016 Convenția a adus unele reglementări juridice cu adevărat inovatoare cum ar fi: eliminarea justificărilor de încălcare a drepturilor femeilor prin tradiție sau cultură, interzicerea soluționarii cazurilor de violență împotriva femeilor prin mijloace alternative (mediere sau arbitraj), institutirea Grupului de experți privind acțiunea împotriva violenței asupra femeilor și a violenței domestice (GREVIO). GREVIO a fost înființată pentru a evalua popoarele semnatare ale acestui tratat privind evoluția mecanismelor instituționale în privința punerii în aplicare a Convenției de a Instabul.[10]

Jurisprudență

În continuare voi prezența cazul Buturugă împotriva României”, caz în care Romania a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) la plata unor daune morale de 10.000 Euro unei femei pentru că autoritățile nu au răspuns corespunzător sesizărilor de violență conjugală ale acesteia, caz care a pus în lumină gestionarea ineficienta de către autoritățile române a unui caz de violență domestică din țara noastră.

Cazul s-a aflat pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind câștigat de reclamanta (Buturugă) împotriva Statului Român, prin Hotărârea definitivă din 11.06.2020 emisă de CEDO în favoarea reclamantei.

În acest caz,  deși victima violenței domestice a depus numeroase eforturi pentru a demonstra comportamentul abuziv la care a fost supusă de fostul partener de viață, acțiunile acesteia s-au lovit de indiferența autorităților române cu atribuții în gestionarea cazului.

Deși victima a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea o percheziție electronică asupra calculatorului familiei pentru a demonstra faptul că partenerul ei îi consultase în mod abuziv conturile electronice precum și faptul că acesta realizase copii ale conversațiilor sale private, parchetul a respins cererea victimei, motivat de faptul că probele care ar fi putut să fie astfel obținute prin percheziție nu ar avea legătură cu infracțiunile de amenințare și violență săvârșite de partener.

Astfel, CEDO a concluzionat faptul că autoritățile române nu au abordat ancheta penală în privința săvârșirii unei infracțiuni de violență conjugală și că, procedând în acest mod, nu au fost luate măsuri adecvate gravității faptelor denunțate de reclamantă. De asemenea, nu a fost efectuată o examinare de fond a plângerii privind violarea corespondenței electronice care, în opinia Curții este strâns legată de plângerile privind lovirea și alte violente.[11] Prin urmare, a existat o omisiune în respectarea obligațiilor pozitive prevăzute de art. 3 și art. 8 din Convenție și o încălcare a acestor dispoziții.

Concluzii și propuneri de lege ferenda

Concluzii

În Romania există un cadru legal aplicabil, respectiv Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, modificată și completată anual, începând cu anul 2015 până în anul 2020.

În cadrul actului normativ sus-menționat sunt reglementate obligațiile instituțiilor statului cu detalierea atribuțiilor în prevenirea și combaterea violenței domestice, serviciile sociale pentru combaterea violenței în familie, ordinul de protecție provizoriu, ordinul de protecție, intervenţia de urgenţă precum și finanţarea în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice.

În aceste condiții, cadrul legislativ fiind creat, obstacolele cu care se confruntă societatea noastră sunt de fapt de ordin instituțional, administrativ sau concepțiile tradiționale sunt depășite.

Astfel, instituțiile  statului, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuasă a  atribuțiilor pe care le au în prevenirea și combaterea violenței domestice creează cadrul pentru proliferearea acestui fenomen,  precum și premize pentru condamnarea statului român  la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) la plata unor daune morale suportate din bugetul de stat, practic de fiecare cetățean plătitor de impozite și taxe.

În practică, instituțiile statului ar trebui să ia măsuri în vederea recuperării sumelor plătite de statul român victimelor violenței domestice de la instituțiile în sarcina cărora s-a constatat de catre CEDO, prin hotărâre definitivă încălcarea atribuțiilor, care la rândul lor ar trebui să le recupereze de la angajații acestora, persoane găsite vinovate de producerea pagubei, fapt care ar putea avea un efect de responsabilizare a  acestora.

În ceea ce privește victima, concepțiile tradiționale depășite ale societății, mai ales în mediul rural, au ca efect descurajarea femeilor de a raporta sau de a vorbi despre experiențele lor, ele simțindu-se ignorate și blamate în lupta lor. Multe femei, mai ales cele din mediul rural, încă nu își cunosc cu adevărat drepturile, iar prin lipsa educației ele se află într-un ciclu greu de rupt al violenței domestice.

Îmbunătățirea educației în școli, mai ales în mediile defavorizate, o mai bună pregătire a profesorilor în domeniul egalității de gen, revizuirea manualelor școlare pentru a elimina stereotipurile tradiționale care pot descuraja femeile să activeze în anumite domenii sunt măsuri concrete care ar putea fi puse în aplicare.

Referitor la educație, la nivel local, autorităţile administraţiei locale (primăriile) au obligaţia să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenţei domestice, pentru preîntâmpinarea unor situaţii de încălcare repetată a drepturilor fundamentale ale victimelor violenţei domestice, inclusiv prin furnizarea de informaţii şi programe de educaţie despre modalităţile în care se pot preveni, evita, recunoaşte şi raporta cazurile de violenţă.

La nivel central Ministerul Educaţiei este responsabil pentru întreprinderea demersurilor necesare pentru a introduce la nivelul curriculumului implementat la clasă activităţi de învăţare referitoare la egalitatea de şanse şi de tratament.

Referitor la combaterea violenței domestice, ordinul de restricție este mecanismul principal de apărare a victimelor, însă în România 40% dintre aceste ordine sunt încălcate[12], reliefând ineficiența supravegherii abuzatorilor. Deși Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale este în vigoare, monitorizarea electronică se va aplica în martie 2022 în cadrul unui proiect pilot în municipiul București. Implementarea acestui sistem este categoric un pas imperios necesar care pune în lumina discreptanța dintre mediul rural și cel urban, mai ales că această supraveghere electronică ar putea fi implementată la nivel național în anul 2025. De aceea avem nevoie de o consolidare mai rapidă a acestui sistem.

În realitate, instituțiile statului în multe situații și-au dovedit incapacitatea de a gestiona problematica violenţei domestice, un rol important revenind astfel organizațiilor non-profit (asociații și fundații) care încearcă să suplinească acestă incapacitate, de exemplu prin sesiuni de informare a femeilor despre violența domestică, prin instruiri privind pașii legali care trebuie urmați pentru a solicita un ordin de protecție precum și de a ieși din cercul vicios al abuzului.

De asemenea, este necesară finanțarea instituțiilor abilitate prin alocarea de fonduri suficiente și întreprinderea de măsuri de identificare a unor spații cu destinație de adăposturi aflate la o distanță rezonabilă de localități, pentru a putea ajuta victimele care se află într-o situație financiară precară.

Propuneri de lege ferenda în România

Așa cum am precizat mai sus, deși apreciez existența unui cadru legal adecvat pentru prevenirea și combaterea violenţei domestice, voi formula două propuneri de lege ferenda:

1. Întrucât de multe ori victimele violenței domestice se simt singure în lupta împotriva agresorului, acest fapt a contribuit la un număr alarmant de retrageri ale plângerilor prealabile formulate de victime. În cazul infracțiunilor de lovire sau alte violenţe săvârşite asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, renunțarea la plângere are ca efect încetarea procesului penal. În continuare, agresorul va putea face presiuni asupra victimei pentru ca aceasta să renunţe la plângere.

Astfel, o propunere de lege ferenda ar fi modificarea acestui articol în sensul eliminării posibilității de încetare a procesului penal urmare a renunțării de către victimă la plângerea penală.

2. Având în vedere rolul organizațiilor non-profit (asociații și fundații) în prevenirea și combaterea violenței domestice, o a doua propunere de lege ferenda se referă la modificări ale Legii 227/2015 privind Codul fiscal în vederea stimulării finanțării acestora prin facilități fiscale acordate persoane fizice/persoane juridice care prin diverse forme acordă sume de bani cu titlu de sponsorizări, donații etc.

[1]https://ro.wikipedia.org/wiki/Feminismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#%C3%8Enceputurile_feminismului_rom%C3%A2nesc

[2] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/imaginea-si-rolul-femeii-in-perioada-comunista

[3]Art. 1 din Decretul Nr. 770 din 1 octombrie 1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii

[4]Teodor Manea și Giulia Șologon, Ordinul provzioriu de protectie, ordinul de protectie si asigurarea respectarii acestora. Scurte considerații privind protejarea membrilor familiei in legislația națională https://www.universuljuridic.ro/ordinul-provizoriu-de-protectie-ordinul-de-protectie-si-asigurarea-respectarii-acestora-scurte-consideratii-privind-protejarea-membrilor-familiei-in-legislatia-nationala/

[5] https://www.bursa.ro/studiu-umf-carol-davila-violenta-domestica-a-crescut-de-la-inceputul-pandemiei-05302145

[6] Art. 3 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice

[7] Teodor Manea și Giulia Șologon, Ordinul provzioriu de protectie, ordinul de protectie si asigurarea respectarii acestora. Scurte considerații privind protejarea membrilor familiei in legislația națională

[8] Raluca Miga Beșteliu, Drept internațional public, Volumul I, editia 3, Ed C.H. Beck, București, 2014, p. 172

[9] Ibidem p. 173-174

[10] https://www.juridice.ro/738934/grupul-de-experti-al-consiliului-europei-privind-violenta-impotriva-femeilor-va-efectua-o-vizita-de-evaluare-in-romania.html

[11] Hotărârea Buturugă împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului

[12] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/40-din-ordinele-de-protectie-sunt-incalcate-in-fiecare-ora-o-femeie-suna-la-112-pentru-a-si-reclama-partenerii-violenti-1509845