Îmbogățirea ilicită și confiscarea averii ilegale (Enrichissement illegal et la confiscation de la richesse illegal)

Sommaire

Dans cet article, il est établi, une essence sur l’enrichissement illicite et la confiscation de biens illégaux, la question abordée est assez soulignée, car il s’agit d’une nouvelle composante de la criminalité pour la République de Moldavie. Cet article expliquera comment produire la responsabilité pénale des personnes qui détiennent des actifs qui dépassent de loin leurs revenus légaux. Le législateur a mis l’accent sur l’incrimination de l’enrichissement illicite, ayant comme point fort la Convention des Nations Unies contre la corruption du 31 octobre 2003. Enfin, les crimes présentés à l’article 330² du Code pénal de la République de Moldova feront l’objet d’une analyse.

Mots clés: infraction pénale, enrichissement illicite, incrimination

În articolul de față se stabilește o esență asupra îmbogățirii ilicite și confiscarea averii ilegale, tema abordată este destul de evidențiată, deoarece ea este o componentă de infracțiune nouă pentru Republica Moldova. Acest articol va elucida cum se produce tragerea la răspundere penală a persoanelor pentru deținerea unor averi ce depășesc mult veniturile licite ale acestora. Legiuitorul a pus accent pe incriminarea îmbogățirii ilicite, având ca punct forte Convenția ONU împotriva corupției din 31 octombrie 2003. În cele din urmă, vor fi supus unei analize infracțiunile prevăzute la art.330² din Codul Penal al Republicii Moldova.

Cuvinte cheie: infracțiune, îmbogățire ilicită, incriminare

Introducere

Trebuie să pornim de la faptul că în Republica Moldova îmbogățirea ilicită reprezintă o faptă prejudiciabilă incriminată cu titlu de nomen juris la art.330² din Codul penal (CP RM), ce conchide următoarele:,,(1) Deținerea de către o persoană cu funcție de răspundere sau de către o persoană publică, personal sau prin intermediul unor terți, a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depășește substanțial mijloacele dobândite și s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obținute licit se pedepsește cu o amendă în mărime de la 6.000 la 8.000 unități contravenționale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termin de la 10 la 15 ani”. Din cele expuse mai sus, se vede clar că bunurile care constituie obiectul material sau imaterial al infracțiunii, sunt deținute personal sau prin intermediul unui terț. În ipoteza în care bunurile sunt deținute de un terț, înțelegem faptul că acesta va avea calitatea de complice la infracțiunea specificată la alin.(1) art.330² CP RM. Această situație se poate produce numai atunci când respectivul terț a contribuit cu intenție și în urma înțelegerii prealabile cu autorul infracțiunii la săvârșirea ei.

Este bine să se pună accent și pe art.46.alin(3) din Constituția Republicii Moldova care prevede: ,,Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă”. Fiecare din noi cunoaște importanța Constituției; aceasta este legea supremă care nu poate fi încălcată, dar părerea mea asupra acestei prevederi constituționale constă în faptul că ea reprezintă principalul impediment în aplicarea componenței de îmbogățire ilicită. Această prevedere generează obligația urmăririi penale și a infracțiunii generatoare de venituri, fapt ce produce inaplicabilă componența de infracțiune. Reiterând cele expuse, pot spune că ar fi bine de a modifica textul constituțional, pentru o eficiență mai mare și soluționare a deficiențelor.

Rezultate și discuții

Consider că ar fi echitabil să remarcăm faptul că Republica Moldova din 20.07.2007 a ratificat ,,Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției”, care prin prisma art.20 prevede urmăroarele:,, Sub rezerva Constituţiei sale şi a principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, îmbogăţirii ilicite, adică o mărire substanţială a patrimoniului unui agent public pe care acesta n-o poate justifica rezonabil în raport cu veniturile sale legitime.” Sub aspectul acestui articol putem deduce faptul că el se instituie pentru statele-părți o obligație intermediară,care este strâns legată de Constituție și de principiile fundamentale ale sistemului juridic național. Din aceasta reiese că ar fi bine de a se pune un accent mai pronunțat asupra temei acestei infracțiuni.

Din cele expuse de mai sus în privința ,,Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției” se face o strânsă legătură cu art.330² din CP RM care deține un suport din art.20 al acestei Convenții. Mai multe state au început să dorească includerea în legislația națională a competenței de îmbogățire ilicită. Printre aceste state se remarcă Paraguay, Peru, Argentina, El Salvador, Ecuador, Hong Kong, Venezuela. În 1964, ca urmare a modificărilor aduse legislației existente, Argentina și India au devenit primele țări care incriminau îmbogățirea ilicită. În India, statutul definește drept îmbogățire ilicită ca posesie a resurselor „pentru care funcționarul public nu poate răspunde în mod satisfăcător”, în timp ce Argentina definește acest lucru drept „eșecul” de a justifica originea oricărei îmbogățiri apreciabilă pentru sine sau pentru o terță parte.

Ar fi bine de adăugat că pentru alții, îmbogățirea ilicită a fost un concept nou și un instrument radical împotriva corupţiei. Incriminarea îmbogățirii ilicite în trei convenții internaționale anticorupție accelerează, fără îndoială, adoptarea de noi norme în acest sens. Îmbogățirea a fost prima dată inclusă în Convenția interamericană împotriva corupției (IACAC), adoptată de Organizația Statelor Americane în 1996, apoi în Convenția Uniunii Africane privind Prevenirea și combaterea corupției (AUCPCC), aprobată în 2003 și definitivă în 2004 UNCAC, aprobată și în 2003 și intrat în vigoare în 2005. În legătură cu nivelul regional, îmbogățirea ilicită a fost, totodată, inclusă în Comunitatea Economică din Africa de Vest (ECOWAS) privind lupta împotriva corupției, adoptată în decembrie 2001, care nu este încă în vigoare.

În continuare voi analiza infracțiunea specificată la alin.(1) art.330²CP RM prin următarele etape: a)Obiectul juridic generic care este prevăzut în cap.XV din partea specială a Codului Penal, care este constituit din relațiile sociale cu privire la buna desfășurare a activității în sfera publică; b)Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl formează relațiile sociale cu privire la buna desfășurare a acrivității de serviciu în sfera publică, care presupune respectarea de către o persoană cu funcție de răspundere sau de către o persoană publică a obligației de a nu deține bunuri obținute ilicit a căror valoare depășesc substanțial mijloacele dobândite; c)Obiectul material sau imaterial al acesei infracțiuni îl reprezintă bunurile. Fiecare dintre noi trebuie să cunoască faptul că prin bunuri se au în vedere semnele bănești autentice (bancnotele sau monedele metalice autentice, chiar și cele jubiliare și comemorative emise de Banca Națională a Moldovei sau de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni monetare de state străine), se mai pot adăuga aici și titlurile de valoare autentice.

Ar fi bine de menționat faptul că nu oricare bunuri pot reprezenta obiectul material sau imaterial al infracțiunii specificate la alin.(1) art.330² CP RM. Din aceasta reiese că bunurile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele două condiți: 1)valoarea lor depășește substanțial mijloacele dobândite; 2)în baza probelor s-a constatat că ele nu aveau cum să fie obținute licit. Y.W.WORKU menționează următoarele: ,,Augmentarea valorii bunurilor deținute de făptuitor trebuie să fie în raport cu veniturile licite ale acestuia (salariu, venituri provenite din moștenire, premiu, cadouri legale, venituri obținute din închirierea casei)”.

Este bine de conchis faptul că infracțiunea specificată la alin.(1).art.330² CP RM nu are victimă. Din cele spuse pot afirma faptul că latura obiectivă a infracțiunii în cauză constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de deținere a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depășesc substanțial mijloacele dobândite și s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obținute licit.

Dar ce ține de latura subiectivă a infracțiunii specificate la alin.(1).art.330² CP RM se caracterizează prin vinovăția exprimată prin intenție. Familiarizându-mă mai amplu cu cele expuse, pot spune că infracțiunea examinată poate fi comisă doar cu intenție directă, un bun exemplu ne acordă I.Hadîrcă care stipulează următoarele: ,,Într-adevăr, cum poate făptuitorul să admită conștient că savârșeste o acțiune (inacțiune) prejudiciabilă? Odată ce el o săvârșește, rezultă în mod inevitabil că o și dorește. O altă concluzie ar intra în contradicție cu regulile logice”. Prin această afirmație trebuie să înțelegem că latura subiectivă necesită o analiză amplă.

În literatura de specialitate se denotă că drept subiect al infracțiunii se recunoaște persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală și care, în baza faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această categorie de subiect și este pasibilă de răspundere penală. Din aceasta trebuie să conchidem faptul că subiectul infracțiunii trebuie să dispună de calitățile generale cerute de PG a CP RM la art. 21, și să posede calitățile circumstanțiale prescrise, explicit sau implicit, de articolul corespunzător. În esență, subiect al oricărei infracțiuni „este recunoscută persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală și care, în baza faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această categorie de subiect și este pasibilă de răspundere penală”.

Consider că ar fi bine de adăugat în articolul dat faptul că îmbogățirea ilicită se deosebește esențial de infracțiunea de spălare de bani. Pornind de la esența și scopul incriminării, în practica unanimă a statelor, în cazul îmbogățirii ilicite, acuzarea trebuie să demonstreze doar fapta subsecventă de deținere, adică doar nemijlocit îmbogățirea ilicită fără a fi necesară demonstrarea și aplicarea răspunderii penale pentru fapta generatoare de venituri. Din conținutul alin.(1) art.330² CP RM, aflăm că subiectul infracțiunii trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: 1)persoană cu funcție de răspundere; 2)persoană publică. Ar fi bine de remarcat, ca exemplu, art.448 din Codul penal al Republicii Nicaragua(articol care corespondent cu art.330² CP RM), subiect al infracțiunii poate fi reprezentantul autorităților publice, funcționarul public sau se mai poate adăuga angajatul unei persoane juridice de drept public.

În continuare mă voi expune asupra ,,prezumției legale” și a caracterului licit al averii dobândite în legislația națională. Trebuie, așadar, să conchidem că art.46.alin.(3) din Constituția Republicii Moldova, instituie prezumția caracterului licit al averii dobândite: averea dobândită licit nu poate fi confiscată, caracterul licit al dobândirii se prezumă. Principiul constituțional al prezumției dobândirii licite a averii instituie o protecție generală ce se aplică tuturor persoanelor,inclusiv,în egală măsură și în același volum,funcționarilor publici și altor persoane salarizate de la bugetul de stat.

Ar fi bine de evidențiat faptul că prezumția instituită prin alineatul (3) al art.46. din Constituție nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind celui care invocă acest caracter. În dependență în care partea interesată dovedește dobândirea unor bunuri de o persoană în mod ilicit, asupra acelor bunuri dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condițiile legii. În legătură cu legiuitorul, se poate de adăugat că el este liber să instituie confiscarea în toate cazurile de dobândite ilicită de bunuri, prezumția dobândirii licite a bunurilor este o aplicație a principiului prezumției nevinovăției, consacrat în Constituție și în actele infraconstituționale, precum și în instrumentele internaționale în materia drepturilor omului.

Un punct care consider că ar fi bine să-l analizăm este mecanismul de confiscare la nivel internațional care se aplică prin următoarele etape: a)Confiscarea penală necesită o condamnare penală de către o instanță de judecată. Trebuie a mai fi remarcat, că în unele state confiscarea este obligatorie, iar în alte state la discreția instanței de judecată de a o impune; b) Confiscarea civilă deține una din două forme: 1. confiscarea în cadrul procedurii penale, fără însă a fi nevoie de o condamnare definitivă sau de o constatare a vinovăției; 2. confiscarea ca procedură separată care poate avea loc în mod independent sau în paralel cu procedurile penale și este adesea reglementată de normele de procedură civilă; c)Confiscarea administrativă se produce atunci când un sechestru nu este contestat și sunt îndeplinite anumite cerințe: 1) conficarea a fost notificată,în mod corespunzător, tuturor păților interesate; 2) nimeni nu a contestat această decizie.

Fiecare din studenții la drept ar trebui să cunoască faptul că îmbogățirea ilicită este incriminată în R. Moldova deja de opt ani, dar până în prezent au fost pronunțate doar două sentințe de condamnare, din 50 de cauze penale inițiate în total de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție. Doar o sentință este cu executare, iar cealaltă – cu amendă. Din cele expuse putem să mai adăugăm că Centrul Național Anticorupție (CNA) a fost instituția care a inițiat primele dosare pe îmbogățire ilicită, chiar înainte de contestarea normei la CC, în decembrie 2014. Până în decembrie 2021, CNA a pornit 25 de cauze penale pentru îmbogățire ilicită, dar majoritatea dintre ele- 18 au fost clasate, pentru că faptele nu au întrunit elementele infracțiunii.

Ca rezultat al studiului efectuat, deducem următoarele concluzii: Familiarizându-mă cu tema aboradată în articulul dat pot spune că nu oricare bunuri pot reprezenta obiectul material al infracțiunilor specificate la art. 330² CP RM. Din aceasta se înțelege faptul că bunurile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele două condiții: a) valoarea lor depășește substanțial mijloacele dobândite; b) în baza probelor s-a constatat că ele nu aveau cum să fie obținute licit. Aici mai pot adăuga că un rol destul de important îi revine faptului că nu este admisibil ca aceeași persoană să răspundă atât pentru fapta generatoare de venituri ilicite, cât și pentru una din infracțiunile prevăzute în art.330² CP RM. Sunt de părerea că art. 20 din Convenția ONU împotriva corupției din 31 octombrie 2003 este destul de importantă, deoarece cu ajutorul lui fiecare stat are în vedere să adopte măsuri legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare a atribui caracterul de infracțiune și modalitațile de combatere.

Referințe bibliografice

Articole științifice

Resurse web

Related Posts