Clinica Juridică pentru Societatea Civilă (CJSC) din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara asigură resurse juridice pentru organizațiile non-profit care oferă asistență în contextul conflictului din Ucraina
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara a demarat recent proiectul Clinicii Juridice pentru Societatea Civilă (CJSC), o structură ce reunește cadre didactice și studenți voluntari ai Facultății de Drept, alături de profesioniști ai dreptului – avocați din cadrul unor reputate societăți de avocatură din Timișoara. CJSC oferă servicii de asistență, reprezentare și documentare juridică pro bono, contribuind la implicarea studenților în activități juridice menite să le dezvolte atât aptitudinile profesionale, precum și simțul responsabilității civice și sociale.
În contextul situației generate de conflictul din Ucraina, CJSC se alătură eforturilor organizațiilor non-guvernamentale implicate în acordarea de asistență pentru persoanele afectate de război. Clinica va contribui, prin echipele sale de avocați și studenți voluntari, cu resurse juridice pentru sprijinirea organizațiilor non-profit în legătură cu procedurile privind dreptul de azil sau cu alte mecanisme de asistență și protecție oferite de legislația română și europeană. Clinica poate fi contactată prin email, la adresa [email protected].
În anul academic 2021-2022, avocații colaboratori ai CJSC provin din cadrul următoarelor societăți și cabinete de avocatură din Timișoara: Hațegan Attorneys (avocat Adoriana Azoiței), Maier Ciucur & Asociații (avocat Mălina Bucur), Marian, Popa și Asociații (MPPL) (avocat Ioana Petruse), Mușat & Partners Timișoara (avocat Oana Mititelu), Cabinet de avocat Dan Doroga, Cabinet de avocat Cristina Nicorici.
Lect. univ. dr. Sorina Doroga
Director – Clinica Juridică pentru Societatea Civilă