Sorting by

×

Miercuri, 29 septembrie 2021, Guvern României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui cămin studenţesc la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, potrivit unui comunicat.

Cseke Attila: ”Suceava va avea un cămin nou pentru studenți, ce va fi construit în umătorii trei ani. Am aprobat, astăzi, indicatorii tehnico-economici și, din acest moment, pot începe procedurile pentru demararea lucrărilor de construcție. Infrastructura educațională modernă și accesul în mod egal la educație sunt esențiale pentru încurajarea tinerilor să-și continue studiile și să corespundă cerințelor la nivel universitar.”

Complexul va avea o capacitate de 826 de persoane (407 camere de câte 2 persoane și 12 camere individuale pentru studenții cu dizabilități), va fi dispus pe o suprafață de 20.023,60 mp și pe un regim de înălțime prevăzut cu demisol, parter și 4 etaje.

Valoarea totală a investiției este de 155.383.000 de lei (TVA inclus), din care 145.414.000 de lei vor fi asigurați de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, iar 9.969.000 lei reprezintă contribuția Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava, în sarcina căreia au fost atribuite cheltuielile aferente lucrărilor pentru realizarea racordurilor la utilități, energie electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat.