Summary

Cette étude vise à effectuer une analyse détaillée de l’institution de la personne morale déclarée par les adeptes comme sujet du crime. La criminalité liée à l’activité des personnes morales est actuellement une réalité incontestable qui connaît des causes et des motivations diverses. Nous savons que le sujet du crime est caractérisé comme l’élément de base du crime, car sans son existence il n’y a pas de composition du crime. Lorsqu’on se réfère à la personne morale vue comme le sujet du crime, il est important d’identifier les éléments particuliers qui la différencient d’un individu spécifique. Il convient également de mentionner que quelle que soit son activité, la composition de ses membres, réalisée de droit public ou privé, il est responsable de ses actes et en mesure de répondre pénalement conformément à l’art.21 du Code pénal de la République de Moldova.

Mots-clés: la personne morale, la criminalité, sujet du crime, composition du crime, répondre pénalement.

Acest studiu își propune realizarea unei analize detaliate asupra instituției persoanei juridice declarată de către adepți drept subiect al infracțiunii. Criminalitatea legată de activitatea persoanelor juridice este, în prezent, o realitate incontestabilă ce cunoaşte o diversitate de cauze şi motivaţii. Cunoaștem faptul că subiectul infracțiunii este caracterizat ca fiind elementul de bază al infracțiunii, deoarece fără existența acestuia nu există componența infracțiunii. Când ne referim la persoana juridică privită ca subiect al infracțiunii, este important să depistăm elementele speciale ce o diferențiază de un individ concret. De asemenea, este de menționat că indiferent de activitatea sa, desfășurată de drept public sau privat, de componența membrilor săi, aceasta este responsabilă de faptele sale și aptă de a răspunde penal conform art.21 din Codul Penal al RM.

Cuvinte-cheie: persoana juridică, criminalitatea, subiect al infracțiunii, componența infracțiunii, răspundere penală.

În literatura de specialitate noțiunea de persoană juridică, atât din punct de vedere terminologic, cât și din punct de vedere al cristalizării acesteia ca și instituție, a cunoscut o evoluție în timp, care a determinat legiuitorul să o introducă în legislație în calitate de subiect al infracțiunii.

Inițial, persoana juridică a apărut în vizorul legislației mai multor state drept în calitate de o entitate care participă la raporturi juridice, nefiind socotită ca subiect al infracțiunii.

Totuși, familiarizându-ne cu teoria dreptului, o persoană juridică este o entitate care dispune de personalitate juridică și care poate fi titulară de drepturi și obligații. Personalitatea sa juridică reprezintă o construcție intelectuală, o creație de drepturi care este repartizată prin lege, conform regulilor pe care le stabilește ea însăși. Este o detașare progresivă față de abstractizarea primordială care face din personalitatea juridică o noțiune atât de bine desprinsă de indivizi încât poate fi atribuită altora decât ei, adică persoanei juridice. În evoluția sa, ea a devenit din ce în ce mai abstractă, a fost detașată de un individ concret, de persoana reală pe care a servit să o desemneze, până în momentul dobândirii suficiente a autonomiei pentru a deveni o calitate concretă care poate fi considerată în sine, independent de persoana concretă pe care o primește.

Persoanele juridice sunt şi ele destinatare ale normelor juridice care reglementează activitatea lor, norme care nu sunt lipsite, în cele mai multe cazuri, de un conţinut etic, astfel că dezaprobarea, reproşul la adresa persoanei juridice care a încălcat dispoziţiile legale este o realitate în viaţa socială. [7, p.73]

Pornind de la raporturile juridice care fac parte din marea categorie a raporturilor sociale, acestea se stabilesc numai între oameni, iar oamenii pot să acționeze reuniți în colectivități, grupuri structurale, adică nu doar izolați; ca un singur individ. Astfel, în urma inițierii acestor raporturi, are loc nașterea drepturilor și obligațiilor juridice.

Atunci când vorbim despre elementele ce diferențiază persoana juridică de persoana fizică, avem în vedere, în cazul persoanei juridice, următoarele elemente constitutive: organizarea de sine stătătoare, are un patrimoniu distinct și un scop propriu determinat și fiind în acord cu interesul general.

Teoriile care au stat la baza încadrării persoanei juridice în categoria subiectului de infracțiune, discuţiile doctrinare pe marginea fundamentului persoanei juridice contribuind esenţial la recunoaşterea în plan legislativ a acesteia, s-au conturat pe două teze.

Teza negativă, conform căreia persoana juridică nu poate fi subiect activ al unei infracțiuni, numită și teoria ficțiunii, care are la bază ideea că persoanele juridice nu au conștiință și voință proprie. Rezultă că răspunderea penală nu poate fi aplicată decât persoanelor fizice ce conduc persoana juridică. În cazul în care se va aplica o pedeapsă persoanei juridice, vor avea de suferit și ceilalți angajați care nu au nicio legătură cu fapta săvârșită.

O altă viziune este teoria realităţii concrete (cea afirmativă) care presupune că atât în cazul persoanei fizice, cât şi în cazul persoanei juridice este prezentă, se realizează şi se manifestă formarea unei voinţe – caracteristică a subiectului de drept. Astfel, se consideră că grupul de persoane are o conştiinţă şi, mai ales, o voinţă colectivă distinctă de cea a membrilor săi, ea nefiind însă o simplă sumă de voinţe.  Din acest considerent putem face referire la principiul răspunderii penale a persoanei juridice, căci aceasta reprezintă o realitate juridică de necontestat și, totodată, ei i se pot aplica pedepse în funcție de specificul activității, constând în amenzi, privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate și lichidare, pedepse ce pot determina schimbarea conduitei membrilor săi. Actualmente, această din urmă teză are extindere și este consfințită atât în sistemul dreptului penal din Republica Moldova, cât și în legislația altor țări. [1, p.136]

Potrivit legislaţiei civile în vigoare, persoanele juridice sunt societăţile pe acţiuni, societăţile cu răspundere limitată, societăţile în nume colectiv etc.. Nu toate întreprinderile dispun de personalitate juridică, ca de exemplu întreprinderea individuală, care, în caz de comitere a unei infracţiuni, nu va răspunde penal, deoarece, potrivit legii, nu este investită cu personalitate juridică.

Întrucât Codul Penal al Republicii Moldova nu dă o noțiune concretă a persoanei juridice, aceasta poate fi raportată în prevederile altor ramuri de drept. Noțiunea de persoană juridică este expres stabilită în alin.(1)  art.171 din Codul Civil, ce prevede următoarea:” Persoana juridică este subiectul de drept constituit în condițiile legii, având o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu distinct, afectat realizării unui anumit scop conform cu legea, ordinea publică și bunele moravuri.” Ea se consideră constituită în momentul înregistrării și din acest moment are capacitatea de folosință și de exercițiu, ceea  ce denotă că persoana juridică poate fi subiect al infracțiunii de la data înregistrării ei la Camera Înregistrării de Stat. 

Capacitatea de acţiune a persoanelor juridice în plan civil are influenţă şi asupra capacităţii lor de a săvârşi acţiuni care să atragă răspunderea penală, deoarece raţiunea care stă la baza recunoaşterii capacităţii civile nu este diferită de cea care fundamentează capacitatea penală. Dacă legiuitorul recunoaşte în favoarea persoanei juridice dreptul de a acţiona prin intermediul organelor sale, permiţându-i să dobândească drepturi şi să-şi asume obligaţii, o face în interesul persoanei juridice, pentru că altfel nimeni nu ar fi dispus să intre în relaţii cu ea. În absenţa răspunderii civile, entitatea colectivă s-ar găsi într-o situaţie privilegiată, aceea de a nu avea decât drepturi, fără obligaţii corelative. [7, p.63]

Totodată, este menționat faptul că persoanele juridice se bucură de recunoașterea capacității pasive, inclusiv în sfera dreptului penal. [6, p.86] Atunci când o infracțiune este îndreptată împotriva unei persoane juridice, este unanim admis faptul că, aceasta este subiectul pasiv al infracțiunii, și are posibilitatea de a acționa ca parte în procesul penal prin intermediul organelor sale. Ar fi cel puțin bizar să se considere că persoana juridică constituie o realitate atunci când a fost vătămată în drepturile sale ca urmare a unei infracțiuni, dar că, aceeași persoană este o entitate imaginară, fictivă, atunci când încalcă ea însăți drepturile altor persoane.

Acţiunea sau inacţiunea, prin natura lucrurilor, nu poate fi comisă direct şi personal de către persoana juridică, dar aceasta îi este imputabilă atunci când a fost comisă în concret de către un organ sau reprezentant al acesteia. Actele organelor sunt actele persoanei juridice, pentru că organul nu este ceva distinct de persoana juridică, ci apare ca o parte a acesteia, reprezintă însăşi persoana juridică. Actele acestor organe pot fi efectuate în interesul corporaţiei şi în conformitate cu legea, dar pot fi şi ilegale, realizând latura obiectivă a unei infracţiuni. [7, p.63]

Nu în ultimul rând, capacitatea de acţiune a persoanelor juridice rezultă şi din conţinutul art. 21 alin. (3) CP al RM. Recunoaşterea capacităţii de acţiune a persoanei juridice nu implică o răspundere pentru fapta altuia, ci o răspundere pentru o formă de activitate proprie, realizată prin intermediul altuia şi determinată de structura persoanei juridice, care presupune obligatoriu un transfer de putere şi răspundere între persoana juridică şi organele acesteia. [7, p.65]

Câmpul de aplicare a răspunderii penale a persoanei juridice este reglementat prin dispoziţiile alin.(3) art.21 CP al RM care stabileşte că persoana juridică, cu excepția autorităților publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă aceasta nu a îndeplinit sau a îndeplinit necorespunzător dispozițiile directe ale legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicții privind efectuarea unei anumite activități și se constată cel puțin una din următoarele circumstanțe: 

  1. Fapta a fost săvârșită în interesul persoanei juridice respective de către o persoană fizică  împuternicită cu funcții de conducere, care a acționat independent sau ca parte a unui organ al persoanei juridice;
  2. Fapta a fost admisă sau autorizată, sau aprobată, sau utilizată de către o persoană împuternicită cu funcții de conducere;
  3. Fapta a fost săvârșită datorită lipsei de supraveghere și control din partea persoanei împuternicite cu funcții de conducere.

Ce ține de exceptarea autorității publice din categoria persoanei juridice, este de subliniat faptul că autoritatea publică este cea care formează instituția publică în temeiul unui act emis de aceasta și care finanțează integral sau parțial instituția din bugetul acesteia. Toate instituțiile publice răspund penal, în calitate de persoană juridică în conformitate cu articolul sus-menționat. În schimb niciuna dintre autoritățile publice nu prezintă o persoană juridică capabilă să răspundă penal. Această excepție este justificată deoarece antrenarea răspunderii penale pentru această entitate nu poate fi concepută sau ar avea consecințe negative asupra societății care trebuie protejată împotriva faptelor periculoase. Prin sancționarea acestei categorii de persoană, datorită importanței deosebite pe care o au, s-ar ajunge practic la sancționarea societății care ar avea de suferit urmare lipsei unor servicii vitale din partea acesteia.

Iar pentru antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispozițiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicții pentru efectuarea unei anumite activități constituie o condiție obligatorie.

Astfel, lit. a), b) și c) ale alin.(3) art.21, prezintă condițiile speciale privitoare la specificul laturii obiective și al laturii subiective ale infracțiunilor săvârșite de persoana juridică, precum și la persoana fizică ce realizează nemijlocit fapta, toate acestea fiind semnele subiectului de infracțiune. 

Temeiul obiectiv al răspunderii penale îl constituie săvârșirea unei infracțiuni, însă în condițiile specifice persoanei juridice, adică săvârșirea unei infracțiuni de către persoana sau persoanele fizice care acționează pentru îndeplinirea obiectului de activitate sau în numele sau în interesul acesteia. Pentru angajarea răspunderii persoanei juridice trebuie să se constate pe de o parte săvârșirea unei infracțiuni, iar pe de altă parte infracțiunea săvârșită se află într-o anumită legătură cu persoana juridică, anume să fie determinată de obiectul de activitate al acesteia. În concepția legiuitorului este suficient să se constate că infracțiunea a fost săvârșită de un reprezentant al persoanei juridice de un angajat al acesteia ori de o persoană care acționează în realizarea obiectului de activitate în numele sau interesul persoanei juridice. Este suficient să se constate că persoana se află în anumite relații de fapt cu persoana juridică.

Angajarea răspunderii penale a entităţilor colective ar putea fi acceptată în cazul entităţilor în care posesia şi folosinţa unor bunuri apar în planul al doilea, în acest caz, bunurile respective nemaiformând un element central, reprezentând doar un mijloc pentru atingerea scopului material sau dezinteresat al grupării respective. [3, p.2]

Persoana juridică pentru a răspunde penal trebuie să existe în momentul infracțiunii. Sub acest aspect nu poate fi subiect activ al infracțiunii acele entități, asociații, grupări care nu au dobândit personalitatea juridică până la data comiterii infracțiunii. Poate fi subiect activ al infracțiunii persoana juridică aflată în proces de lichidare până la încetarea activității, acestea fiind condițiile privind existența persoanei juridice.

Pentru a se putea vorbi totuşi de o răspundere penală în acest caz, este necesară o condiţie suplimentară, respectiv existenţa unei organizări, deoarece un grup neorganizat nu poate răspunde penal, fiindcă nu are o voinţă comună. Nu este necesar, în schimb, ca organizarea să fie conformă prevederilor legale pe deplin, deoarece simplul fapt că o societate comercială a omis, cu ocazia constituirii, îndeplinirea anumitor formalităţi, nu trebuie să deschidă posibilitatea comiterii de către aceasta de infracțiuni. [3, p.3]

Condiția impusă în vederea angajării persoanelor juridice la răspundere penală este “săvârșirea faptei în interesul persoanei juridice respective de către o persoana fizică împuternicită cu funcții de conducere, care a acționat independent sau ca parte a unui organ al persoanei juridice”. Respectiv, în cazul dat, în lipsa acţiunii sau inacţiunii unei persoane fizice, nu poate fi angajată răspunderea penală a persoanei juridice. Însă, aşa cum relevă just A.R. Ilie, “nu orice persoană fizică având o legătură cu persoana juridică îi poate angaja răspunderea. Pot, aşadar, atrage această răspundere actele comise de organe, reprezentanţi, dar şi de mandatari, prepuşi ori persoane care nu lucrează în mod oficial pentru entitatea respectivă, dar care acţionează sub autoritatea acesteia ori de ale căror acte persoana juridică a beneficiat, după cum se poate angaja răspunderea penală a persoanei juridice pentru infracţiunile săvârşite de administratorul de fapt”. Prin această reglementare se pune în evidență autonomia răspunderii penale a persoanei juridice față de cea a organelor sale. Când spunem că infracţiunea este săvârşită în interesul persoanei juridice – avem în vedere că infracţiunea este comisă “pentru a se obţine un profit sau pentru a se evita o pierdere pentru persoana juridică”, “indiferent dacă este vorba de un interes (profit) financiar sau de altă natură”. Nu se are în vedere cazul când infracţiunea este săvârşită de către un angajat al respectivei persoane juridice, în interesul lui personal. Apar astfel în prim-plan persoanele fizice care compun entitatea colectivă, iar rezultanta voinţelor lor individuale este suficientă pentru a putea vorbi de existenţa unui element intenţional specific infracțiunii. [2, p.7]

În același context când vorbim despre persoana împuternicită cu funcție de conducere, ne referim la un organ sau la acea persoană care poate fi administratorul, alt organ executiv, adunarea generală a asociaților etc., care au astfel de împuterniciri de conducere conform actelor de constituire ale întreprinderii. Or, persoana juridică poate fi angajată într-o activitate și prin alte organe sau persoane decât cele de conducere. [1, p.192]  Așadar, această categorie de persoană este stipulată în prevederea  alin.(31) al art.21 în Codul Penal al RM, și anume “ O persoană fizică se consideră împuternicită cu funcții de conducere dacă are cel puțin una din următoarele funcții: a) de reprezentare a persoanei juridice; b) de luare a deciziilor în numele persoanei juridice; c) de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice”.

O a două condiție este cea în care “fapta ilicită a fost admisă sau autorizată, aprobată sau utilizată de către o persoană împuternicită cu funcție de conducere”, adică ceea ce poate avea loc prin darea unui ordin, a unei indicații, instrucțiuni, în formă tacită, verbală sau scrisă, fie se poate manifesta prin promovarea angajatului după săvârșirea infracțiunii. În cele din urma, persoana împuternicită cu funcție de conducere a conștientizat acțiunile sau inacțiunile ilicite ale entității și a acceptat ca aceastea să fie săvârșite.  Organul sau persoana împuternicită cu funcții de conducere a persoanei juridice sunt cei care pun în joc răspunderea penală a persoanei juridice și realizează conexiunea dintre aceasta din urmă și infracțiune. [1, p.192-193]

A treia condiție relevă că persoana juridică răspunde din punct de vedere juridic dacă “săvârşirea infracţiunii a devenit posibilă datorită lipsei de supraveghere din partea persoanei fizice împuternicită cu funcție de conducere”, cu condiţia ca autorul să se fi aflat sub autoritatea acesteia. Această dispoziţie acoperă o mare parte din acţiunile comise de către simplii angajaţi ai persoanei juridice, în care s-a adoptat posibilitatea de a extinde răspunderea persoanelor juridice şi în cazul faptelor acestor persoane. Dacă persoana juridică răspunde penal, persoana fizică poate fi pedepsită dacă este identificată [7, p.132]

În contextul studiului de faţă, este necesar să menţionăm că persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiect în cazul a mai multor infracțiuni invocate în partea specială a Codului Penal. Interpretând dispoziţia de la alin.(4) art.21 CP al RM – “Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile pentru săvârşirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea specială din prezentul cod” – ajungem la concluzia că persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiect în cazul următoarelor infracţiuni: art. 1401, 165, 1761, 1811, 1851, 1991,2,4, 206, 215-218, 2171-3, 223-242, 2421-3, 244-245, 2451-3, 5-6, 8, 11-12, 248-251, 2481-2, 2501, 257, 259, 261, 2611, 278, 280, 295, 2951-2, 3011, 325-326, 3321-2, 334, 3351, 3621

În acelaşi timp, tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice nu exclude posibilitatea tragerii la răspundere a persoanelor fizice vinovate de acţiunile/inacţiunile respective, aceasta fiind o răspundere subsidiară. Acest fapt este indicat nemijlocit în art.21 alin.(5) din Codul penal al Republicii Moldova. [5, p.4]  

Însă și persoana fizică poate fi coautor al infracțiunii, pe lângă persoana juridică, dacă se va dovedi că ea a acționat concomitent, atât în interesul său, cât și al persoanei juridice. Vinovăţia persoanei fizice, care face parte din structura organizatorică a persoanei juridice, indiferent dacă este cunoscută sau nu, nu se identifică cu vinovăţia persoanei juridice, intenţia sau culpa acesteia din urmă fiind determinată în funcţie de acţiunea sau inacţiunea comisă, ce constituie elementul material al infracțiunii. Răspunderea persoanei fizice, simplu angajat sau organ al acesteia, este posibilă şi în lipsa răspunderii persoanei juridice dacă autorul fizic poate fi considerat, în persoana sa proprie, autor sau complice al infracțiunii imputate, iar, independent de răspunderea persoanei juridice, acest autor nu este responsabil dacă elementele constitutive ale infracțiunii nu-i pot fi personal atribuite. [4, p.2]

Tragerea la răspundere penală afectează întreaga persoană juridică, consecinţele faptelor unei singure persoane sunt suportate de către toţi membrii organizaţiei. Aceasta ar putea fi situaţia când unei persoane juridice i s-ar aplica pedeapsa penală de lichidare a acesteia, iar toţi angajaţii ar fi trebuit să fie concediaţi. Tocmai, din acest considerent vinovăţia şi legătura cauzală trebuie dovedită în raport cu fiecare persoană, iar lipsa vinovăţiei a unei singure persoane ar condiţiona imposibilitatea tragerii la răspundere penală a persoanei juridice în întregime. 

Or, dacă voinţa persoanei juridice ar reprezenta nimic altceva decât voinţa persoanelor aflate la gestionarea acesteia, atunci eventuala răspundere a persoanei juridice ar fi o umbrelă a activităţii infracţionale a unor persoane fizice, consecinţele faptelor cărora le suportă persoanele care nu şi-au exprimat „voinţa”. [5, p.4]

În opinia unor autori, sancţionarea persoanei juridice înseamnă recunoaşterea recurgerii la o sancţionare colectivă, fiind pedepsiţi şi membrii nevinovaţi, doar pentru a asigura certitudinea sancţionării celor vinovaţi.

În urma retrospectivei asupra studiului de față, concluzionăm faptul că persoana juridică să poată fi privită ca un subiect al infracțiunii, aceasta trebuie să posede calitatea de persoană juridică, noțiunea și atributele căreia sunt definite în Codul Civil și poartă răspundere penală numai pentru infracțiuni prevăzute expres în alin.(4) art.21 Cod penal. Ordinea și modul de constituire sunt prevăzute expres în Codul Civil al RM și alte legi speciale. Persoanele juridice dețin un rol esențial în toate sferele de activitate socio-economică, acest rol neputând fi realizat de entități fictive. Infracțiunea nu poate fi comisă direct și personal de către persoana juridică, dar aceasta este imputabilă când a fost comisă în concret de către un organ sau un reprezentant al acesteia. Așa cum este indicat în legislația penală, persoana juridică este pasibilă de răspundere penală pentru faptele sale ilicite, în condițiile stipulate în art.21 alin.(3), săvârșirea cărora este prevăzută sancțiune pentru persoanele juridice în partea specială a Codului Penal al Republicii Moldova.

 

Referințe bibliografice:

           Cod Penal al Republicii Moldova, actualizat la 01.12.2020

  1. Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. Drept Penal. Partea generală. Vol. I.

Articole științifice

  1. Popov R., Persoana juridică în calitate de subiect al înfracțiunilor prevăzute în cap. XV și XVI din partea specială a Codului Penal. Partea I.
  2. Ulianovschi X., Dogaru M., Elementul subiectiv și caracterul personal al răspunderii penale în cazul persoanelor juridice.
  3. Dogaru M., Considerații generale privind răspunderea penală a persoanelor juridice în sistemul de drept din Republica Moldova.
  4. Botnaru S., Buravcenco I., Unele reflecții asupra persoanelor juridice ca subiect al infracțiunii.
  5. Dogaru M., Evoluţia ideii de răspundere penală a persoanelor juridice în perioada codificărilor moderne. În: Scientia, Nr.10/ 2005, pag.86.

 

Resurse web

  1. Dogaru M., “Răspunderea penală a persoanelor juridice” [citat 26.11.2021]

Disponibil: http://www.cnaa.md/files/theses/2019/55155/mihai_dogaru_thesis.pdf