I. CONSIDERAȚII GENERALE
„Legea este revoluționară, pe când cutuma este esențialmente conservatoare; legea poate să modifice oricând o situație de drept pozitiv, ea poate chiar desființa o cutumă și introduce dispoziții cu totul noi. În fapt, ea nu poate interveni, însă, decât până în acel punct care e conform cu nevoile și cu conștiința juridică a societății respective”. În cazul în care nu este în concordanță cu aceste exigențe, legea devine inaplicabilă, confirmând teza că, în zilele noastre se poate vorbi despre „o revoltă a faptelor contra legilor”. Tocmai de aceea, legea trebuie să se adapteze la fapte, pentru că altfel, ar veni în contradicție cu realitățile sociale.[1]
Legea, în sens restrâns, este un act normativ cu forță juridică superioară, față de cea a celorlalte acte normative. În principiu, legea, concepută în acest sens, ea emană de la autoritatea supremă sub aspectul reprezentativității în stat. Celelalte acte normative sunt elaborate și de alte autorități publice. Legea reglementează cele mai importante relații sociale și are un caracter obligatoriu, fiind rezultatul voinței generale. În sens larg și comun al termenului „lege” înțelegem orice regulă de drept obligatorie.[2]
Dreptul ca entitate apare odată cu constituirea puterii publice, adică în timpul primelor organizaţii statale. Aşadar, primele ,,monumente legislative” le întâlnim în Orientul Antic şi în antichitatea greco-romană. „Codul lui Hamurabi” apare în India și prezintă esența dreptului mesopotamian ce conținea norme juridice, morale și religioase. „Codul lui Manu” cuprindea norme juridice amestecate cu norme religioase fiind redactat în versuri și făcea referire la castă, la deciziile regale și tradiții. „Legile lui Moise”, în care norma juridică se confunda cu norma religioasă reprezentau esența vechiului drept ebraic și conțineau reguli privitoare la crimă, judecată, pedepse, legitima apărare și circumstanțe atenuante. Dreptul atenian se face prezent prin „Legile lui Solon” ce se referea mai mult la rapoartele juridice civile, fiind un cod de legi reformist legat de căsătorie, adopție, comerț, circulația monetară. Însă „Codul lui Justinian” din dreptul roman reprezintă un adevărat cod cu prevederi legale foarte variate, cuprinzând atât dreptul public cât și dreptul privat având ca inspirație îndepărtată Legea celor XII Table, însă adaptat modului în care dreptul evoluase sub imperiul activității interpretative a jurisconsulților, dar și a evoluției vieții sociale și economice.
Actul juridic normativ este principalul izvor de drept în sistemul juridic romano-germanic și reprezintă rezultatul activității de elaborare a organelor competente, anume organele legiuitoare. Acestea, în elaborarea preceptelor normative, trebuie să se conformeze anumitor reguli și tehnici de elaborare pentru ca rezultatul să se concretizeze în acte normative care să producă efectele juridice dorite imediat după intrarea lor în vigoare.
Activitatea normativă, privită ca una dintre modalitățile fundamentale a realizării activității de stat, a funcțiilor statului, este o activitate creatoare de drept, potrivit necesităților dictate de evoluția societății. Deosebit de complexă, activitatea normativă comportă stăpânirea, de către organele legiuitoare, a unor procedee tehnice, artificii, modalități practice de construcție normativă.[3] Totalitatea acestor mijloace, procedee, metode și tehnici utilizate de organele de stat cu competență normativă în procesul de elaborare și de aplicare a actelor normative formează tehnica juridică. Tehnica juridică reprezintă un ansamblu de metode și artificii specifice, menite a asigura dreptului o realizabilitate formală.[4]
II. TEHNICA LEGISLATIVĂ – PIATRA UNGHIULARĂ A EDIFICIULUI NORMATIV
Însă modul concret de construire de către legiuitor a soluțiilor normative îl reprezintă tehnica legislativă și anume metodele și procedeele menite să asigure o formă corespunzătoare conținutului reglementărilor juridice. Urmărind legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative aflăm, de asemenea, din art. 2 alin. (1) și (2) că „Tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ.”, „Normele de tehnică legislativă definesc părțile constitutive ale actului normativ, structura, forma și modul de sistematizare a conținutului acestuia, procedee tehnice privind modificarea, completarea, abrogarea, publicarea și republicarea actelor normative, precum și limbajul și stilul actului normativ.”. În legătură cu conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative, art. 6 alin. (1) susține că „Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficacitate legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie sa fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.”, alin. (2) „Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare.”, alin. (3) „Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoțite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum și de un studiu de impact, după caz.”, alin. (4) „Actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic și de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislației în vigoare sunt elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern. Guvernul definește tipurile și structura documentelor de politică publică.”. În acest sens, putem aminti opinia exprimată de Mircea Djuvara, conform căruia acest proces reclamă respectarea unor principii.
1. Principiul fundamentării științifice a activității de elaborare a actelor normative trebuie să cuprindă o temeinică activitate de documentare și analiză științifică, pentru cunoașterea realității sociale care urmează să fie reglementate; descrierea situațiilor de fapt ce urmează să fie transformate în situații de drept; analiza judecăților de valoare cu privire la determinarea situațiilor de fapt care trebuie transformate, schimbate, și care se găsesc în contract cu judecățile de valoare din care se inspiră însăși schimbarea; determinarea și anticiparea efectelor posibile ale viitoarei reglementări, a costului social al proiectatei reforme legislative; determinarea oportunității intervenției legislative.[5]
2. Principiul asigurării unui raport firesc între dinamica și statica dreptului se referă la faptul că legiuitorul trebuie să asigure stabilitatea firească a relațiilor sociale reglementate juridic, să țină echilibrul raportului dintre partea dinamică (normele trebuie să se raporteze mereu la ceea ce este nou, de actualitate și care reclamă protecție juridică, trebuie să fie mereu în conformitate cu realitățile sociale[6]) și partea statică a dreptului (ce este reprezentată de elementele de stabilitate juridică, de constantele juridice, adevărate permanențe ale realității; constantele juridice făcând referire la substanța, conținutul dreptului în orice timp istoric, în toate sistemele și tipurile de drept și care dau acestuia tradiție, prestigiu, valoare și forță.[7]
3. Principiul corelării sistemului actelor normative se referă la faptul că normele juridice sunt strâns legate între ele, formând un ansamblu coerent, logic, asamblându-se în mod organic. Potrivit acestui principiu, în momentul edictării actelor normative, legiuitorul este obligat să țină seama de existența unor corelații:
a) Corelarea proiectului actului normative cu principiile dreptului se referă la faptul că norma juridică este influențată de filosofia, morala și religia societății.
b) Corelarea proiectului actului normative cu prevederile constituționale susține ideea că toate dispozițiile cuprinse în actele normative trebuie să fie conforme cu prevederile legii fundamentale.
c) Corelarea proiectului normative cu prevederile actelor normative de nivel superior susține ideea că aceste acte nu trebuie să cuprindă soluții care să întreacă cadrul juridic stabilit de cele cu forță juridică superioară.
d) Corelarea proiectului actului normativ cu prevederile actelor normative de același nivel presupune ideea conform căreia proiectul nu aduce derogări asupra legislației în vigoare.
e) Corelarea proiectului actului normativ cu tratatelor internaționale consacră faptul că prevederile internaționale au prioritate față de dreptul intern.
f) Corelarea proiectului actului normativ cu dreptul U.E.: fiecare act normativ intern trebuie să fie în deplină concordanță cu reglementările în materie cuprinse în dreptul U.E.[8] (însăși această idee ar putea face obiectul unei cercetări deosebit de extinse, ținând cont de toate problemele pe care le ridică această relație).
4. Principiul accesibilității și economiei de mijloace în elaborarea normativă pune în legătură doua mari principii și anume:
A. Principiul accesibilității în elaborarea normativă, care constă în ideea că legiuitorul în elaborarea unui act normativ este obligat a folosi un limbaj clar, precis, pe înțelesul tuturor cetățenilor pentru a nu duce la confuzia acestora.
B. Principiul economiei de mijloace în elaborarea actelor normative presupune evitarea repetițiilor și evitarea contradicțiilor ce conduce la fluidizarea textului normativ.
În procesul de elaborarea a normelor, pe lângă principiile ce trebuie urmărite și respectate, există o serie de etape ce stau la baza procesului de legiferare. Inițiativa legislativă este prima etapă și cuprinde posibilitatea de a propune proiecte de legi, posibilitate pe care o au doar anumite organisme politice sau statele. Cea de a doua etapă o reprezintă dezbaterea proiectului de lege, dezbatere ce începe prin expunerea de motive făcută de inițiatorul proiectului și continuă cu discuția generală a proiectului, urmând a se discuta și pe articole. Deputații și senatorii pot propune amendamente. A treia etapă o reprezintă votarea proiectului de lege, etapă ce intervine abia după dezbaterea pe articole a proiectului. Iar ultima etapă este reprezentată de promulgarea de către șeful statului și publicarea ce este în strânsă legătură cu intrarea sa în vigoare.
Conform articolului „Criza dreptului contemporan”, studiu realizat de prof. univ. Mihai Bădescu, lumea contemporană se află într-o „criză” a dreptului, fenomen ce se aplică atât când vine vorba despre elaborarea normelor, dar și în legătură ci aplicarea și respectarea acestora. Studiul citat susține că legea nu mai apare ca „arca sfântă”, așa cum era considerată în sec. XIX-lea, ci mai mult ca o soluție, doar un element din programul politic. Legiferarea nu se mai fundamentează pe cele două condiții esențiale ale sale, cunoașterea realității şi respectiv, aplicarea corespunzătoare, adecvată a tehnicii legislative, tehnică care are menirea să asigure concordanța, compatibilitatea dintre realitatea socială şi realitatea reflectată prin norma de drept.[9]Această „criză” a legii este cauzată de ignorarea principiilor (cerințelor) legiferării; incapacitatea statului de drept actual de a asigura previzibilitatea şi accesibilitatea legii; constrângerea legii naționale de către dreptul Uniunii Europene; imixtiunea excesivă a Guvernului în activitatea de legiferare, cauză importantă a scăderii puterii şi autorității Parlamentului; inflația legislativă; alte cauze, precum: „utilizarea” politică a legii, tratamentul mediatic al acesteia, formalismul juridic excesiv, diluarea conceptului de „solidaritate” și, pe cale de consecință, de amplificarea individualismului cu orice preț.[10]
III. TEHNICA LEGISLATIVĂ ȘI PRACTICA LEGIFERĂRII – O PARADIGMĂ CONFLICTUALĂ?
Dincolo de orice filosofie juridică, este de la sine înțeles faptul că una din obligațiile primordiale ale legiuitorului este aceea de a asigura o corelație și o sintonie între fapt și drept. Orice act normativ trebuie să urmărească consecințele sociale, economice, financiare, culturale, politice, psihologice pe care le-a avut actul normativ precedent și disfuncțiile pe care aceasta le-a întâmpinat și să găsească soluții pentru remedierea problemelor. Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficientă legislativă. Când vorbim despre dinamica dreptului vorbim despre faptul că actul normativ trebuie să fie mereu în concordanță cu realitatea socială. Singurele soluții pentru a depăși această „criză” a dreptului contemporan sunt câteva măsuri teoretice și practice precum: respectarea principiilor legiferării, în principal de către legiuitorii principali ai actului de legiferare: inițiatorii proiectului şi comisiile parlamentare de specialitate; respectarea principiului securității juridice; neretroactivitatea legii,; asigurarea accesibilității, previzibilității şi a interpretării unitare a legii; simplificarea legislativă, prin reducerea excesului normativ şi prin creșterea accesibilității legii prin încorporare, codificare şi utilizarea tehnologiilor informației. Cadrul legislativ românesc este din păcate „inundat” de exemple în care normele de tehnică legislativă nu sunt respectate, dând naștere unor legi care suferă de serioase „infirmități” din acest punct de vedere, „infirmități” care le afectează însăși forța juridică și aplicabilitatea scopului lor vital.
1. Legiferarea în timpul crizei COVID-19
Ca un prim exemplu, în data de 15 mai 2020 este publicată legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 având ca organ emitent Parlamentul. În ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituționalitate şi a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă. Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ. Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislaţiei, în condiţiile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, doar dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă rămân în continuare în vigoare”, arată comunicatul de presă al CCR. Conform sursei citate, decizia Curţii este definitivă şi general obligatorie. Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prevede la articolul 13 „alineatul a că: obligativitatea purtării măştii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă; ”Prin OUG 192/2020 a fost scos termenul „spatii publice închise”, fiind înlocuit de „spatii publice”. Articolul modificat prin OUG declarată neconstituțională prevede că: „obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”. CCR invocă, în explicația deciziei luate, nerespectarea articolului 79 din Constituția României referitor la avizarea legilor de către Consiliul Legislativ.[11] Articolul 79 Consiliul Legislativ (1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative in vederea sistematizării, unificării si coordonării intregii legislatii. El ține evidenta oficială a legislatiei Romaniei. (2) Infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.Urmărind datele prezentate mai sus putem susține faptul că decizia Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea legilor menționate mai sus încalcă principiul corelării sistemului actelor normative, mai precis corelarea proiectului actului normative cu prevederile constituționale care susține ideea că toate dispozițiile cuprinse în actele normative trebuie să fie conforme cu prevederile legii fundamentale.
2. Legiferarea în criza din energie
Un alt exemplu de situație în care nesincronizarea normelor, abundența legislativă, suprareglementarea, lipsa corelării normelor juridice și nerespectarea în general a normelor de tehnică legislativă este reprezentat de criza recentă din sistemul energetic, cauzată de o serie de factori externi și interni deopotrivă.
Legea nr. 259 din 29 octombrie 2021 pentru aprobarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 29 octombrie 2021, cu intrare în vigoare din 1 noiembrie. Ordinul comun pentru aprobarea procedurii şi termenelor de decontare a sumelor aferente schemei de compensare a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 1 decembrie 2021. OUG nr. 130/2021, care aduce o serie de clarificări referitoare la regimul TVA aplicabil masurilor dispuse prin Legea compensarii si plafonarii, a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 18 decembrie 2021. OUG nr. 2/2022 (Articolul 18), care aduce o serie de clarificari referitoare la modalitatea de decontare, a fost publicata în Monitorul Oficial în 20 ianuarie 2022.
Iar ultima reglementare, OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, se află în procedura de aprobare legislativă, fiind în prezent în analiza comisiilor Senatului, raportul final al Comisiei de industrii și energie din Senat fiind prevăzut pentru data de 15.04.2021; camera decizională în cazul acestui act normativ este Camera Deputaților . Dat fiind faptul că reglementările existente privind plafonarea și compensarea prețurilor la energie își încetau valabilitatea odată cu data de 1 aprilie, s-a impus adoptarea rapidă a unui alt act normativ, care să identifice o soluție capabilă să armonizeze interesele consumatorilor, casnici și non casnici, precum și pe cele ale producătorilor, furnizorilor și distribuitorului.
Graba cu care au fost adoptate aceste act normative, precum și dorința de a adopta o serie de măsuri care să tempereze efervescența din spațiul public cauzată de facturile foarte mari la energie electrică și gaze, au determinat și în aceste cazuri o serie de inadvertențe și necorelări sub aspectul tehnicii legislative.
De pildă, în cazul OUG 118, pe lângă modul deficitar de redactare, de unde au rezultat un număr foarte mare de confuzii în aplicare, se remarcă și absența expunerii de motive care să clarifice și să fundamenteze voința inițiatorilor. Totodată, conform art.15 din Legea nr. 69/2010, nu a fost îndeplinită cerința de a solicita Guvernului întocmirea unei fișe financiare referitoare la impactul bugetar al normelor propuse. În acest context, nu este îndeplinită o condiție prealabilă, și anume previzionarea, respectiv anticiparea cheltuielilor în deplină cunoștință de cauză în bugetul de stat, pentru a putea fi acoperite în mod cert în termenele prevăzute.Normele conținute de actele normative anterior menționate se remarcă prin impredictibilitatea pe care au generat-o, or, o normă juridică trebuie să aibă un caracter clar și predictibil; în această situație, din cauza emiterii tardive a ordonanței și a mecanismelor complexe prevăzute operatorii economici din sectorul de furnizare de energie cu responsabilități de aplicare au fost practic în imposibilitatea de a determina în timp util cuantumul și modalitatea de aplicare a facilităților stabilite pentru perioada 1 noiembrie 2021- 31 martie.
Un alt principiu care pare să fi fost trecut cu vederea de legiuitor un principiu care, fără a fi consacrat expres de normele constituţionale, fiind mai degrabă o creaţie a jurisprudenţei, constituie, totuși unul din principiile fundamentale al statului de drept, stat care este apreciat în bună măsură în funcţie de calitatea legilor sale, și anume „principiul securității juridice”[12]. Principiul securității juridice exprimă, în esență, faptul că cetățenii trebuie protejați „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze“[13].„în România, respectarea Constituției, a supremației sale şi a legilor este obligatorie”. S-a instituit astfel o obligație generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv autorității legiuitoare, care trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele şi în concordanță cu Legea fundamentală a țării şi, totodată, să asigure calitatea legislației.
Aceasta întrucât, legea, pentru a fi respectată, trebuie întâi cunoscută şi înțeleasă, iar pentru a fi înțeleasă, trebuie să fie suficient de precisă şi previzibilă, așadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi. În ceea ce priveşte activitatea de elaborare, modificare, abrogare, corelare şi sistematizare a actelor normative, principiul securității juridice cuprinde, în principal, următoarele exigențe: neretroactivitatea legii, accesibilitatea şi previzibilitatea legii, asigurarea interpretării unitare a legii. Astfel, cât privește principiul corelării sistemului actelor normative (sau principiul unității de sistem a dreptului), acesta are în vedere faptul că normele juridice sunt strâns legate între ele, formând un ansamblu logic, coerent, constituindu-se într-un sistem de piese care se asamblează într-un mod organic.
Trebuie reținut faptul că „nicio normă juridică nu poate acționa detașată, ruptă de restul normelor, în afara ansamblurilor, adică izolată de anumite instituții și ramuri… Normele juridice dintr-un stat formează un sistem în care se reflectă atât unitatea dintre ele cât și caracterul diferențiat pe ramuri și instituții juridice.”[14] Caracterul sistematic al dreptului înseamnă tocmai o ordonare a normelor din diferite reglementări, adoptate la diferite nivele, astfel încât să se evite repetițiile, contradicțiile și să se micșoreze, pe cât posibil, lacunele. În considerarea acestui principiu, legiuitorul este obligat, în momentul edictării actelor normative, să țină cont de existența acestor corelații și să ia în calcul totalitatea implicațiilor unei noi reglementări, modificările normative subsecvente, domeniile afectate ca urmare a introducerii unor soluții normative, eventuale conflicte de reglementări. Această corelare trebuie să funcționeze atât pe verticală – cu acte normative cu forță juridică superioară, dar și pe orizontală – cu actele normative cu aceeași forță juridică, precum și cu dreptul Uniunii Europene.
În acest ultim caz dispune însăși Constituția României, în art. 148, alin. 2: „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. În același timp, trebuie avută în vedere și accesibilitatea actului normativ. Acesta trebuie să fie clar și precis și să nu dea naștere unor confuzii în percepția celor cărora îi este destinat. Claritatea este un aspect esențial, care necesită o mare acuitate în ceea ce privește mesajul legislativ. Claritatea este strâns legată de precizie, care presupune că actul trebuie să fie lămuritor, astfel încât să nu se creeze dubii în activitatea de aplicare.
IV. QUO VADIS, LEGE?
Ca propunere de lege ferenda e lesne de înțeles că ne dorim a exista anumite sancțiuni cu privire la nerespectarea principiilor de elaborare a actelor normative. Redactarea actelor normative este un proces greoi care ar trebui realizat cu pași mici, luând în considerare toate aspectele, principiile și etapele unei bune elaborări.Consider că existența unei sancțiuni pentru elaborarea incorectă a actelor normative ar duce la disciplină și la o mai mare atenție a legiuitorului cu privire la toți factorii ai configurării și față de principiile de elaborare ce sunt menite să conducă procesul de legiferare.Sancțiunile s-ar aplica asupra celor care au participat direct la elaborarea actelor, însă și asupra celor care au rolul de a verifica propunerea proiectelor.
Concluzionăm specificând faptul că tehnica legislativă de redactare a actelor normative trebuie să reprezinte un mai mare interes pentru organele statale sau politice, că nerespectarea principiilor de redactare ar trebui sancționate ușor pentru ca această „criza de drept” existentă în epoca contemporană sa fie diminuată. Sancțiunile nu trebuie aplicate doar celor care nu respectă legea, ci și celor care o elaborează greșit, cu intenție sau din neglijență…Dezideratul nostru rămâne însă cel atât de frumos formulat de filosoful Lucian Blaga: „Ambiția nemărturisită a oricărui legiuitor este să promulge legi scrise cu prestigiu de legendă și cu eficacitate de legi nescrise”.
[1] Licenta: Actul normativ din perspectiva tehnicii legislative (#322175) – Graduo, p. 9.
[2] Lege | Dictionar juridic (dex) (legeaz.net)
[3] M. Bădescu, Teoria generală a dreptului.Curs universitar, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 206
[4] M. Bădescu, Teoria generală a dreptului.Curs universitar, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 207
[5] N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. C. H. Beck, București, 2014, p. 230
[6] M. Bădescu, Teoria generală a dreptului.Curs universitar, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 216
[7] Norma juridică, forma dreptului, puterea (suveranitatea) de stat, forma statului, raporturile juridice sunt constante și configurează realitatea juridică, dând dreptului un conținut definitoriu (E. Picard, Le droit pur.Les permanences juridiques.Les constantes juridiques, Ed. Flammarion, Paris, f.a.)
[8] M. Bădescu, Teoria generală a dreptului.Curs universitar, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 224
[9] M. Bădescu, Criza dreptului contemporan, p. 2
[10] M. Bădescu, Criza dreptului contemporan, p. 3
[11] Decizie CCR: Masca este neconstituțională | Money
[12] Disponibil aici
[13] Lucien François, Le problème de la sécurité juridique, lucrarea La sécurité juridique, Ed. Jeune Barreau de Liège, Liège, 1993, p. 10, Cosmin Flavius Costaş, fiscalitatea.ro.
[14] Ioan Ceterchi, Teoria generală a statului și a dreptului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967, p. 419.
Luminița-Anca Antohe
Studentă – Academia de Studii Economice