Sorting by

×

 

ASD Iași organizează evenimentul „Mobilități Erasmus”, adresând următoarea invitație studenților, prin intermediul paginii de Facebook a evenimentului:

Vrei să trăiești experiențe noi, călătorind prin diversitatea lumilor juridice din Europa și nu știi cum? Asociația Studenților la Drept-UAIC Iași oferă oportunitatea de a-ți vedea visul împlinit! În cadrul evenimentului Mobilități Erasmus, invitații noștri, profesori și studenți, ne vor împărtăși din experiența lor cu programul Erasmus+.

Curajul de a-ți dezvolta pasiunile, de a te redescoperi, de a-ți face alți prieteni, de a cerceta valorile și tradițiile unei culturi străine, de a simți noul în toate sunt printre puținele senzații tari pe care le poti trăi, alegând o bursă de studiu/practică Erasmus.

Mai mult, domeniul dreptului este atât de ofertant în toate statele europene, astfel încât ai posibilitatea de a face cunoștință chiar și cu alte ramuri de drept nou apărute, poți remarca metode moderne de asimilare eficientă a noțiunilor de drept, ce revoluționează viziunea juristului asupra dreptului, dobândind așadar noi perspective de cunoaștere a universului juridic.

Vă așteptăm cu drag pe data de 12 noiembrie, ora 14:00 să luați parte la un dialog deschis tuturor studenților indiferent de anul de studiu, cu ai noștri invitați, unde puteți să vă satisfaceți curiozitățile, adresându-le chiar și întrebări.

Pentru detalii vizitați pagina de Facebook ASD Iași sau pagina evenimentului, menționată mai sus.