Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat vineri, 29 octombrie, masa rotundă „Schimb de bune practici în conceperea și scrierea lucrărilor academice cu respectarea standardelor deontologice și etice”, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2021-0540 – „Performanță și calitate academică în UOC. Crearea și dezvoltarea Platformei electronice pentru evaluarea periodică a performanțelor profesionale individuale ale cadrelor didactice – PERFORM DIDACT”, informează lect. univ. dr. Gabriela Gheorghiu,directorul proiectului.
În acest sens, doamna lect. univ. dr. Gabriela Gheorghiu a precizat: „În cadrul întâlnirii, invitatul special a fost reprezentantul furnizorului facilităţii de comparare electronică a documentelor, prin utilizarea serviciului de internet Sistemantiplagiat.ro, achiziționat prin proiectul CNFIS-FDI-2021-0540 pentru utilizare în cadrul Universității Ovidius din Constanța în vederea verificării lucrărilor de licență, disertație și doctorat, precum și a articolelor științifice rezultate în urma activităților de cercetare ale studenților, masteranzilor și doctoranzilor, respectiv ale cadrelor didactice din cadrul instituției, împotriva plagiatului. De asemenea, s-a realizat un schimb de experiență cu alți utilizatori instituționali ai acestui serviciu de comparare electronică a documentelor, atât din țară cât și din străinătate, respectiv: Institutul de Studii Financiare din București, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea de Stat din Tiraspol, Moldova”
Conform comunicatului emis de Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța, serviciul Sistemantiplagiat.ro este un program informatic recunoscut de Ministerul Educației Naționale pentru compararea documentelor în format text, creat în anul 2002 și lansat în România în anul 2012. Accesarea serviciului se face prin conectarea la o platformă online pusă la dispoziția beneficiarilor pe baza unui cont de utilizator, cu ajutorul căruia sunt încărcate în sistem documentele în format text, iar conținutul lor este comparat cu bazele de date pe care platforma le are la dispoziție.