Schimbarea macazului

Să ne imaginăm următoarea situaţie: un tramvai se deplasează către o zonă în care cinci muncitori repară linia, nefiind conştienţi de faptul că tramvaiul se apropie şi că – dacă nimeni nu-l opreşte – vor muri striviţi de acesta. Din fericire, dumneavoastră vă aflaţi exact lângă macazul care permite trimiterea tramvaiului pe o linie secundară, înainte de a ajunge la cei cinci. Din păcate, pe cealaltă linie, pe care aţi putea trece tramvaiul prin schimbarea macazului, se află un muncitor, de asemenea, neconştient de pericol. Dacă nu interveniţi în nici un fel, dacă lăsaţi lucrurile să se întâmple în voia lor, cei cinci vor muri. Dacă interveniţi, muncitorul de pe linia secundară va muri în urma actului dumneavoastră. Ce veţi face?”

Dilema tramvaiului este o bine cunoscută problemă de psihologie, ce pune în balanță alegerea între planul rațional și cel emoțional. Cu toate că ipoteza problemei puse în discuție este relativ simplă (a da sau nu la schimb o viață pentru alte cinci vieți), decizia este mult mai complexă și răspunsul la această întrebare, la care nici psihologii nu au găsit soluția perfectă, relevă multe aspecte despre personalitatea fiecăruia.

Deși în teorie, ar trebui să acționăm conform rațiunii și să luăm decizii pe baza analizei cost-beneficiu, în viața reală, sentimentele și emoțiile noastre joacă un rol primordial în procesul nostru decizional.

În această speță, a pune pe primul plan rațiunea presupune a condamna de bunăvoie la moarte un seamăn de-al tău și a purta zilnic pe umeri povara de a fi ucis un om ca urmare a propriei acțiuni, deși în schimbul vieții sale ai salvat alte cinci. Momentul în care pui mâna pe macaz și îl acționezi este acela în care ai condamnat pe cineva la moarte cu bună știință.

Din perspectivă emoțională, este mai facil să creionezi o listă de motive care să justifice adoptarea unui comportament pasiv, un fel de ”cauze de neimputabilitate” (prin identificarea unor scuze precum: ”nu era timp destul”, ”oricum nu aș fi putut schimba nimic” sau ”ceilalți din jur ar fi putut interveni la rândul lor și au ales să nu o facă”), să alegi să nu te implici și să rămâi cu clasicul regret ”ce ar fi fost dacă?”. Pasivitatea ne distanțează de fapta propriu-zisă și tinde să fie scuzabilă. Acțiunea în schimb, este mai greu de justificat, căci nu putem pune preț pe viață pe baza unei simple socoteli matematice.

În realitate, speța scoate la iveală procesul care se ascunde în spatele deciziilor noastre de zi cu zi. Suntem ființe umane și emoțiile sunt o parte importantă a personalității noastre. În lipsa sentimentelor care ne guvernează procesul decizional, probabil că am lua decizii mai bune din punct de vedere rațional, dar nu am mai fi umani și nici am mai fi înzestrați cu o personalitate unică. Toți am gândi într-o manieră similară și așa, care ar mai fi farmecul într-o astfel de lume ”teleghidată” și lipsită de culoare?

Moralitatea nu este un domeniu cu reguli clar stabilite. Un lucru este sau nu moral în funcție de perspectiva din care analizezi lucrurile. Dacă ești în poziția celor 5 muncitori ai fi de părere că e moral ca persoana în cauză să schimbe macazul, căci o singură viață nu valorează mai mult în comparație cu alte 5 vieți. În schimb, dacă faci parte din familia celui ucis, ca urmare a schimbării macazului, ai considera cu siguranță reprobabilă fapta celui care, cu bună știință, a luat destinul în propriile mâini și a decis să-l schimbe, jucându-se cu viața unei alte persoane.

Limita dintre ceea ce considerăm a fi bine și ceea ce este rău este mai subțire ca un fir de ață. Binele și răul sunt, în esență, concepte relative, depinzând într-o proporție considerabilă de experiențele noastre de viață. În viață, lucrurile sunt arareori albe sau negre, opiniile sunt variante și mai ales în lumea dreptului, ele tind să fie gri. Nimeni nu deține adevărul absolut, dar important e să tindem în fiecare zi către el și să ne rugăm să-l atingem.

Se spune că alegerile noastre ne definesc. Așadar atunci când nu putem lua o decizie mulțumitoare pe baza opțiunilor prezentate ca fiind singurele variante posibile, poate cel mai bine ar fi să ne conturăm propriile reguli morale, să fim creativi și să oprim trenul.