„Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer”, așa începe capitolul trei al Ecclesiastului, iar apoi continuă cu enumerarea de stări aflate în contradictoriu în sufletele noastre, dar nu incompatibile. Sub umbrela sufletelor noastre există și iubire și frică, și construcție și demolare, și uniri și ruperi, toate armonizându-se la timpul potrivit pentru a aprecia momentele cu încărcătură deosebită pentru fiecare în parte.
Astfel de momente găsim și în ziua de 1 decembrie, Ziua Națională a României. Timp de 364 de zile reflectăm asupra condiției cetățeanului român și îi găsim însușirile predominante, unele care se pliază pentru individ, iar altele care se pliază pentru comunitate. În acest timp de reflecție tindem să privim înțepător, cu un spirit critic acut, îndreptat mai mereu spre celălalt, spre seamăn.
Pentru o singură zi, însă, găsim vreme pentru cultivarea iubirii de țară, de 1 decembrie. Pentru o clipă ne schimbăm unghiul, iar privirea țintită devine panoramică, vedem bunul și sacrificiul, frumosul și înaltul spiritual.
În fiecare an, de fiecare zi națională apare întrebarea: de ce nu transformăm această excepție în regulă, iar regula criticii în excepție?
Iar răspunsul apare în mod firesc – pentru că nu ar fi igienic. Având o bună măsură a identificării aspectelor pe care le putem îmbunătăți, ne îndreptăm pragmatici spre soluții concrete și transformăm declarativul în faptic. Totul depinde de condiționarea bunei măsuri, de a lăsa deoparte senzaționalismul pentru obiectivitate, de a avea încredere în „nebunia de a gândi cu mințile noastre” după cum spunea Gabriel Liiceanu.
Ce am risca dacă am face din excepția aprecierii o regulă? Am risca o infatuare la scară națională, una care ne-ar situa fără eșec pe un drum scurt cu o destinație extrem de apropiată de locul plecării, am avea de unde să plecăm, dar nu și unde ajunge. Astfel, zi de zi, când ne afirmăm simțirile față de țară o facem cu speranța de mai bine, de a ajunge mai departe azi decât am fost ieri și, nu în ultimul rând, o facem pentru a aduce comunității o reflexie cât mai clară a prezentului.
Punctul de sosire unde am ajuns cu acest text sperăm să fie unul din care putem privi împreună spre un orizont în care ne putem regăsi prin valori și viziuni comune.
La mulți ani, România!